Pareri despre arhitectura, locuri si oameni ...

Schitul Foltea: un vechi si nou lacas

2010-10-28T22:39:00.013+03:00

Schitul Foltea este situat la 5 km vest de satul Saliste din Marginimea Sibiului si se poate ajunge la acest lacas urmand drumul forestier ce porneste de la capatul satului, pentru a se indrepta spre m-tii Cindrel, spre Coasta Porumbelului (o alta vale plina de sate). Drumul forestier, de calitate destul de buna, urca prin padure destul de sustinut, avand multe serpentine, dar tocmai de aceea fiind discutabila accesibilitatea sa pe timp de iarna cu o masina ne-echipata.

Se pare ca ultima atestare documentara a schitului Foltea, inainte de a fi distrus de generalul Bucow, este in anul 1740. De asemenea, la Fantana Foltii (o alta denumire mai veche sub care este cunoscut schitul), a poposit cateva zile in 1744 calugarul Visarion Sarai, care a dat semnalul luptei impotriva unirii religioase in Transilvania - fapt consemnat pe placa de marmura a bisericii.

Desi acuma mai apar cateva casute pe post de chilii in imediata vecinatate a bisericii, schitul Foltea sau de la Fantana Foltii a fost construit in apropierea izvorului despre a carui apa se spune ca avea puterea sa vindece boli. Legenda izvorului ce curge un pic mai jos de biserica, doar coborand cateva trepte spre padure, ne povesteste ca doi batrani (Dumnezeu si Sf. Petru) umblau prin lume. La ora pranzului cei doi s-au oprit la umbra padurii, hranindu-se cu bucatele ce le aveau la ei si, pentru ca le lipsea tocmai apa, Dumnezeu, apropiindu-se de o stanca si atingand-o, a facut ca dintr-o crapatura sa curga un fir de apa. Vazand aceasta minune, Sf. Petru i-a cerut sa lase ca din acest izvor sa curga mana cereasca si, astfel, oricine bea de aici sa se vindece de orice boala ... toate acestea pentru ca oamenii sa vada puterea si dragostea lui Dumnezeu, intarindu-se in credinta ! Dumnezeu face ceea ce a fost rugat, iar in scurt timp vestea despre puterile miraculoase ale izvorului se raspandeste, tot mai multi oameni venind in acest loc. Din pacate, multa lume ravneste cu orice pret sa ajunga sa bea din apa din acest izvor, aparand excese, certuri si ganduri necuvenite. Vazand unde s-a ajuns, Dumnezeu hotareste ca din izvor sa nu mai curga mana cereasca, ci doar apa limpede si racoroasa care cursese la inceput. Astfel, linistea revine pe aceste meleaguri, calatorii multumind si numai pentru apa buna ce le-a fost scoasa in cale.

Despre vechea biserica de lemn a schitului Foltea nu se cunosc prea multe detalii, nu se stie exact cand a fost construita, dar mai exista pe undeva cateva fotografii alb-negru ale vremii care ne mai destainuie despre silueta lacasului de odinioara. Cu pereti tencuiti, in biserica se intra prin pronaos pe latura de nord, atat naosul, cat si pronaosul fiind luminate fiecare printr-o fereastra dreptunghiulara de dimensiuni modice. Fotografia pastrata ne mai dezvaluie, de asemenea, cateva momente din etapele contructive ale bisericii, intelegand astfel evolutia in timp a acestui mic lacas, de la forma sa initiala, redusa numai la naos si altar, pana la varianta cu pronaos, varianta care a existat pana la demolarea edificiului in 1922. Asadar, volumetria bisericii vechi ne destainuie doua faze constructive:
- constructia naosului si a absidei decrosate a bisericii, cat si clopotnita de deasupra intrarii in naos ne ajuta sa intelegem ca la originile sale primare bisericuta avea aceste dimensiuni deosebit de reduse - strictul necesar pt. cei ce vietuiau pe aici in acele vremuri; de asemenea, modesta clopotnita are o deschizatura mai mare pe latura de nord si una mai mica pe latura de vest, fiind sensibil diferita de turla ulterioara a pronaosului;
- constructia pronaosului, fiind fara doar si poate adosat ulterior, a fost facut putin mai lat decat naosul bisericii, fiind vizibile capetele grinzilor din care a fost construit pronaosul; acoperisul din sindrila care acopera naosul si pronaosul este comun, un turn-clopotnita mai mare decat cel al naosului fiind amplasat si in partea de vest a pronaosului, marcand astfel noua fatada de vest a bisericii;

Biserica de lemn a schitului a existat pana la inceputul secolului XX, cand in locul acesteia a fost ridicata intre anii 1922-23 actuala biserica de zid a schitului, aceasta din urma fiind inchinata memoriei eroilor din primul razboi mondial. Din aceasta cauza, noua biserica poarta de fapt doua hramuri, al Sf. Gheorghe si al Sf. Mucenic Oprea din Saliste.

Biserica de zid are o silueta mult mai zvelta decat predecesoarea sa din lemn, ca material constructiv caramida permitand mult mai mult decat lemnul din care fusese facuta biserica initiala. Absida altarului este putin decrosata, subliniind astfel zona de est a bisericii, fapt sustinut si de forma acoperisului care adopta o rezolvare diferita in partea acestei abside. O turla de lemn asemanatoare cu cea a vechii biserici marcheaza de data aceasta numai spatiul pronaosului, participand si creand compozitional fata de vest, fatada care a re si o mica acoperire in consola deasupra intrarii.

De asemenea, plastica fatadelor este sensibil diferita si marcata de decoratii din caramida, braie orizontale si verticale, cat si de imagini de sfinti care sunt zugravite in arcaturile fatadelor laterale.

Interiorul bisericii este complet pictat cu scene biblice, in partea superioara dominand nuante de albastru si verde care amintesc de bolta cereasca.

In final, in urma interventiei armatelor imperiale in zona Salistei pentru impartirea bisericilor intre ortodoxi si uniti, biserica din Grui si biserica schitului Foltea revin ortodoxilor. La 1761, cele doua biserici amintite sunt considerate a fi prea mici pentru numarul mare de credinciosi, motiv pentru care se si incepe construirea bisericii din Saliste.

Acuma, locul se anima de obicei doar la sfarsit de saptamana, cand duminica urca lume din sat la Liturghie. Este probabil unul din putinele momente cand bisericuta se umple de credinciosi, preotul fiind de asemenea din Saliste si venind numai pt. slujbele importante sus la manastire.

PS: Informatiile de natura tehnica (istoric, descriere arhitecturala etc) au fost preluate si adaptate de pe Wikipedia - Biserica schitului Foltea

Manastirea Colilia - Floriile lui 2010

2010-04-28T10:04:00.004+03:00

Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, etnici germani au venit in Dobrogea, stabilindu-se aici si intemeindu-si sate. Astfel, in aceste asezari ale etnicilor germani au fost desigur construite biserici de rit catolic. In anul 1942 insa, locuitorii s-au retras catre locurile de bastina, in Germania, iar pentru cladirile construite existente pe aceste meleaguri dobrogene, inclusiv lacasurile de cult, s-au cerut despagubiri, si asa, statul roman a platit datoria pretinsa de statul german, nemaiexistand apoi alte revendicari.

Localitatea Colelia, amplasata quasi in centrul Dobrogei (intre Cogealac si Gradina), se incadreaza printre aceste foste asezari ale etnicilor germani. De fapt, satul nu mai exista demult, din casele primilor colonisti nemti nu a mai ramas nimic, doar mogaldete de pamant depus peste ruinele fostelor locuinte. Dupa parasirea localitatii de catre intemeietorii sai, in 1945, asezarea parasita - Colelia a fost populata cu romani improprietariti cu terenuri si casele deja existente, biserica fiind transformata astfel intr-una ortodoxa. Din pacate, lipsind conditiile necesare dezvoltarii unei vieti sociale (precum dispensar, scoala etc), in 1963, populatia a inceput o migratie spre localitati mai dezvoltate. Satul ramane fara locuitori, casele se vor degrada datorita lipsei unei intretineri curente, vor fi distruse de intemperii, biserica ramanand insa ca o dovada a vietii care a existat candva aici. Astfel, parasit in doua randuri (de germanii repatriati, dar si de ciobanii machedoni, alungati de sistematizarea ceausista), din curtile si anexele nemtesti s-au mai pastrat doar zidurile acestei biserici, volumul impunator al acesteia fiind inca marturie a ceea ce a existat candva aici.

In urma cu cativa ani, pe la inceputul secolului XXI, in acest loc se mai afla doar biserica in stare avansata de degradare si fara acoperis (imagini ale lacasului de cult inainte de restaurare putand fi vizualizate pe site-ul actualei manastiri Colilia). Mergand pe urmele Sfantul Apostol Andrei, cat si ale Sfintilor Ioan Cassian si Gherman care s-au nevoit pe aceste taramuri, biserica parasita va face parte in scurt timp din noul asezamant monahal de maici. Astfel, satul parasit reinvie, iar biserica isi regaseste oamenii sai.

Biserica, asa cum marturiseste si maica stareta, este punctul de atractie al acestei manastiri. Lacasul de cult are o istorie intiparita in zidurile sale robuste (asa cum a fost intotdeauna arhitectura cladirilor germane), este asemeni unui palimsest, care, in momentul in care incepi sa il studiezi, iti dezvaluie noi si noi informatii acoperite de vremuri tulburi. Imi amintesc cum am aflat dintr-o pura intamplare despre existenta acestei biserici si a aceste manastiri. Eram in cautarea unor manastiri din Dobrogea pe care sa le pot include intr-un circuit, si asa a aparut Colilia. Desi manastire nou infiintata, m-a atras enorm istoria bisericii abandonate si restaurate dupa atatia ani, imaginea sa de ruina fara acoperis sub cerul liber si concretizarea unei lucrari de o mare anvergura pentru refunctionalizarea acesteia. Si in felul acesta a fost absolut necesar sa fac un drum intr-o buna zi la Colilia !

Structura de rezistenta a bisericii pare sa fie dintr-o piatra f. rezistenta, materialul original fiind f. bine conservat de-a lungul timpului sub tencuiala fatadelor. In timpul lucrarilor de restaurare, indepartandu-se insa tencuiala parazitara si intens degradata, a iesit la iveala textura inedita si deosebit de atragatoare data de teserea zidariei de piatra. S-a aprobat ca fatadele sa fie conservate in varianta cu piatra aparenta, estetica nou obtinuta fiind usor de incadrat in contextul dobrogean al caselor cu piatra aparenta.

Silueta monumentala a bisericii domina inca si astazi, mai ales dupa renasterea acestui asezamant monahal. Golurile de ferestre bogat ornamentate si pavimentul venetian, dar si turla gotica la intrare marcheaza calitatile deosebite ale acestui monument de arhitectura cu trasaturi profund germane. Zidurile inalte din granit par indestructibile, atat in fata cumplitelor vanturi dobrogene, cat si in bataia indiferentei oamenilor care, intr-un moment de inconstienta, au amenajat o stana in altar, adapostindu-si oile printre unele din cele mai frumoase elemente arhitecturale ale lacasului (vitralii, ogive, mozaicuri etc).

Interiorul bisericii restaurate este aproape finalizat, desi, dovada a lucrarilor care s-au intins de-a lungul anilor in acest spatiu, cateva coloane ramase nepictate isi cer dreptul de a fi suportul viu al unor ilustrari de scene biblice sau chipuri de sfinti. Probabil cum va fi voia Domnului !

Pentru ca mult timp in biserica mare restaurata a fost un imens santier, iar maicile nu aveau unde sa tina slujbele, paraclisul aflat la est de biserica a fost, si este inca pe timp de iarna, spatiul care este incalzit si insufletit de rugaciunile vietuitoarelor.

Apoi, ca la orice manastire, batutul de toaca este insotit si nelipsit de batutul clopotelor, astfel ca pe latura sudica s-a construit un corp care adaposteste mai ales clopotnita si un mic pangar sub poarta boltita.

Si cum pe la Colilia multe lucruri s-au schimbat, dar in acelasi timp au ramas la fel, un bordei in pamant este marturia vietii unui calugar duhovnic care a stat aici si a preferat pamantul peretilor de caramida.

Desi initial am vrut sa nu scriu despre acest loc, din motive mai mult personale ... pt. ca omul sfinteste locul, analizand retroactiv celelalte postari, mi-am dat seama ca totusi si impresiile personale conteaza. Aici, in acest loc, a fost o combinatie intre arhitectura veche deosebit de frumos restaurata si uimitor readusa la viata (prin incadrarea in circuitul manastiresc al zonei), cat mai ales dragostea maicilor care au reusit sa ma faca sa uit de orice ganduri.

Si cum o manastire fara animale crescute nu este o manastire adevarata, curcanii ciugulesc tantosi prin curtea din jurul bisericii, animand intr-un mod aparte locul:

PS: Informatiile despre istoricul locului au fost preluate si adaptate chiar de pe site-ul Manastirii Colilia si un articol din Formula AS.

Schitul Jgheaburi: un alt loc al pustnicilor

2010-01-07T20:37:00.017+02:00

Schitul Jgheaburi se afla la o departare considerabila de satul Piscul Mare (comuna Stoenesti), accesul putandu-se face fie de pe DC 160 (Ramnicu Valcea - Pausesti Maglasi - Neghinesti - Suseni) sau direct din Stoenesti, localitate situata la nord-vest de Ramnicu Valcea si deservita de soseaua DN67 (Ramnicu Valcea - Horezu - Tg. Jiu). Pana in satul Piscul Mare se poate urca cu masina fara probleme, depasind comuna Stoenesti, apoi se merge pe un drum forestier destul de bun pana in apropierea schitului, tinand directia generala de orientare tot spre munte. Nu se poate ajunge insa cu masina pana la schit, exista o largire a drumului forestier unde si maicile de la manastire lasa masina, in principiu din acest loc si pana in poarta schitului facandu-se maxim 15 minute in coborare, si la intoarcere tot cam la fel.

Poate ca modalitatea de a ajunge la schit atrage aici mai ales oameni dornici sa gaseasca un loc izolat de lume. Chiar daca se ajunge cu masina pana in imediata apropiere, drumul din ultimul sat si pana sub munte este destul de greu si de anevoios, astfel ca pe masura ce ne apropiem de sanul naturii, simtim cum parca fiecare pas care il facem ne obliga parca sa ne lepadam de grija cea lumeasca. La un moment dat, chiar am vrut sa las masina parcata in drum, avand in vedere ca urmau niste gropi destul de urate de traversat, si sa continui pe jos, vroiam sa ma apropi incet de acest sfant locas, sa am o pregatire pret macar de o plimbare inainte sa ajung la finalitate. Parcurgand drumul constientizezi cata nevointa au depus stramosii nostrii pentru a stabili aici un loc atat de uitat de lume astazi, dar cat de departe de lume trebuie sa fi fost atunci ???

Micutul asezamant rasare din fundul unei vai adanci si stramte, marginita de versanti abrupti, impaduriti si alunecosi, si se pare ca este un foarte vechi loc de sihastrie, asa cum o dovedeste inca si micuta bisericuta veche de aproape 200 de ani. Asezarea de aici, intru inceputul ei cel mai indepartat, se pare ca nu a fost facuta pentru o obste, ci pentru un singur om, deoarece aici nu este loc nici macar pentru o gradina mai mare, legumele si florile crescand pe terase incropite din necesitate cu sapa.

Ca un scurt istoric, din pisania actuala a bisericii rezulta ca schitul Jgheaburi a fost facut in 1310, din lemn, pe vremea lui Radu Negru Voievod, apoi refacut in anul 1640 de mitropolitul Teofil, in zilele lui Matei Basarab si ctitorit pentru a treia oara, in anul 1827, de Timotei si Daniil Ieromonah, cand biserica s-a facut din zid de caramida si s-a zugravit si pe exterior. Pomelnicul, scris in zidul proscomidiarului, mentioneaza mai multe nume, posibili ctitoti si vietuitori, dar cert este ca locul de la Jgheaburi nu era pustiu, ci locuit de un sihastru, continuator al cine stie carei traditii pustnicesti. Schitul a fost inzestrat de ctitorii sai cu intinderi mari de teren, pierdute la secularizarea averilor manastiresti din anul 1864, iar in jurul bisericii au existat si cladiri anexe care, neingrijite, s-au daramat.

Aici se pare ca a existat cea mai veche bolnita de pe teritoriul tinutului valcean, datorita faptului ca in zona schitului exsita un izvor sulfuros, captat din cele mai vechi timpuri, care se bucura de mare afluenta la sarbatoarea Izvorului Tamaduirii. Ulterior, schitul a fost restaurat in anul 1940 si in anul 1970, iar biserica monument istoric a fost restaurata dupa anul 1990.

Actuala bisericuta de zid a fost construita din piatra si caramida, are forma de nava, dar, la dimensiunile sale, este lipsita de turla. Spatiul interior este impartit clasic in altar, naos si pronaos, prevazut la exterior si cu un pridvor deschis, sustinut de sase stalpi grosi din zid. Naosul este despartit de pronaos printr-un zid suficient de gros, care nu permite decat o deschizatura de latimea unui om, asemanator bisericutei de la schitul Bradu. Peretii exteriori grosi contribuie in mod inevitabil la crearea unui spatiu interior cat se poate de minimal, dar marcat de o intimitate aparte, un loc unde sfintii si ingerii de pe pereti ne pazesc pastrand tacerea unui loc sfant.

Catapeteasma este tot din zidarie si face corp comun cu peretii laterali ai bisericii, asemeni si pictura interioara imbraca toata suprafata peretilor interiori, continuandu-se parca in mod firesc scenele religioase ce decurg una dintr-alta. Pictura este in fresca, in stil bizantin, fiind executata de Ilie Zugravul din Teius si Constantin Zugravul din Zmeurat. Astfel, biserica actuala a fost terminata in 1826, iar pictura in 1828, an ce se pastreaza pe fatada de est prin semnatura zugravului "Ilie zugrav ot Teius".

In exterior, peretii bisericii sunt inconjurati de un brau median cu o cromatica deosebita, deasupra braului gasindu-se, imediat sub streasina, firide cu imagini pictate de sfinti.

Ferestrele, desi putine, sunt destul de mici, cu ancadramente deosebite, atat din piatra, cat si un chenar exterior pictat in nuante de rosu. Pozitia ferestrelor marcheaza pe fatade zona corespunzatoare pronaosului si a naosului, creand o corespondenta intre spatiul interior si cel exterior.

Cladirile din jurul schitului au fost construite in anii 1932, 1963-1968, cu daniile stranse de la crestinii din satele dimprejur si cu contributia episcopiei locului. Cladirea mare pentru chilii si staretie este amplasata pe un teren mai inalt, la circa 50 de metri nord-vest de biserica, astfel ca intregul ansamblu se desfasoara pe mai multe trepte, functie de pozitia in teren a fiecarui corp de constructie.

In imediata vecinatate a bisericii se gaseste o veche casa batraneasca, probabil cel mai vechi corp de chilii, aici locuind in prezent parintele duhovnic al manastirii.

Arhitectura constructiilor este de o simplitate covarsitoare si impresioneaza mai ales prin modestia si minimalismul sau, dovada a faptului ca omul pe acest pamant nu are nevoie de marile palate pt. a-si gasi calea, ci ii este suficienta o micuta chilioara undeva cat mai in sanul naturii.

PS: Informatiile de natura tehnica (istoric, descriere arhitecturala etc) au fost preluate si adaptate de pe site-urile Crestin Ortodox si de pe site-ul Arhiepiscopiei Ramnicului.

Manastirea Valeni: in inima naturii

2009-10-27T16:21:00.015+02:00

La aproximativ 20 de kilometri de Curtea de Arges, mergand spre inima muntilor, pe teritoriul comunei Salatruc se afla manastirea Valeni, manastire care poarta numele satului aflat la numai doi kilometri distanta. Un drum modernizat pleaca din centrul acestui sat pentru a urca spre dealurile impadurite circa 3 km, la finele sale gasindu-se un vechi asezamant monahal.

Asezamantul s-a ridicat pe la mijlocul secolului al XVII-lea, la poalele unui deal impadurit, in luminisul poienii de pe firul argintiu al paraului Valeni, aproape de apa Topologului. Astfel, inainte de anul 1665, schimonahul Zosima a ridicat o mica biserica de lemn inchinata Sfintei Treimi, intemeind o obste de calugari care a functionat vreme de un secol. Dupa razboiul ruso-turc (1777-92), manastirea este insa pustiita si multi calugari se refugiaza in Ardeal, dar in 1818, episcopul Argesului muta putinii calugari ramasi la Robaia, lasand asezamantul unor calugarite aduse de la diferite schituri desfiintate (Prosia, Slatioara, Bocanita).

Momentul crucial al evolutiei asezamantului religios se afla in perioada autentica de renastere a bisericilor din Arges, edificandu-se a doua biserica inchinata Sf. Treimi, biserica bolnita, clopotnita, chiliile pentru personal si cismeaua. Astfel, intre 1883-85, pe locul vechii biserici de lemn se zideste o noua biserica, dar care, subrezita de cutremurul din 1940, i se va prabusi turla, antrenand in cadere si peretii naosului si altarului. Ca urmare, actuala biserica este inaltata incepand cu anul 1941, in continuarea altarului lacasului de cult prabusit anterior, biserica prezentand un plan in cruce, cu o singura turla deasupra naosului si cu mici abside laterale. In acelasi timp, spre exterior trecerea este gradata, filtrandu-se printr-un pridvor larg, sprijinit pe coloane, dar care a fost inchis ulterior.

Fiind o ctitorie monahala, biserica este mai putin elaborata decat una voievodala, dar are o spatialitate deosebita, maretia boltilor si a turlei aducand un plus de dezvoltare pe verticala. Peretii interiori sunt integrali impodobiti de pictura murala, iar stranele sunt frumos sculptate in lemn, asemeni si catapeteasma.

Biserica Bolnita inchinata Invierii lui Lazar a fost inceputa in 1884 si terminata 4 ani mai tarziu. Pridvorul acestui locas va fi adaugat ulterior, precum volumetria simpla a bisericii o dovedeste, iar spatiul sau va fi inchis cu geamlic in 1941. Sub altarul acestei biserici, intr-o gropnita, se aflau osemintele calugarilor din manastire si ale mitropolitului zonei.

Turnul clopotnita a fost prevazut initial cu o turla si incadrat de locuinte la parter, cel actual insa este construit recent, are trei niveluri, adoptand solutia cu foisor la etaj, si asigura la parter accesul in curtea manastirii printr-un gang boltit prevazut cu poarta de lemn.

Casa Staretiei dateaza din perioada de constituire a ansamblului (circa 1662) si este o constructie pe doua niveluri, cu pereti din piatra si caramida la exterior, iar la interior cu pereti din gradele de nuiele, tavanele fiind consolidate cu barne masive de stejar. In acest spatiu a fost organizata in jurul anului 1665 o scoala de gramatici, cu durata de 4 ani si cu invatamant gratuit.

Casele monahale sunt construite in stilul caracteristic arhitecturii populare zonale, sugerand imaginea unui sat argesean autentic dezvoltat in jurul bisericii. Materialele folosite, desi inlocuite in repetate randuri, tind sa pastreze traditia de odinioara, casele fiind in continuare acoperite cu sita, tindele fiind impodobite cu mici balsutrade de lemn, iar tencuiala caselor are compozitia veche de mortar, atat de diferit de termosistemele de astazi. Pastrarea imaginii de altadata contribuie nu numai la unitatea arhitecturala a ansamblului, dar si la transmiterea ideii de continuitate a credintei stramosesti. Ca o paralela nescrisa, dar subinteleasa, asa cum credinta dainuie si se transmite pe caile randuite de Dumnezeu, asa si arhitectura caracteristica zonei, prin puterea dorintei de conservare, ne transmite modul de viata al vremurilor respective.

La sfarsitul secolului al XIX-lea este infiintat in incinta manastirii si un atelier de tesatorie, intre 1934-40 reprezentand o autentica scoala de industrie casnica in arta covoarelor, dar si o sursa de venit pentru locas. Atelierul de tesatorie dainuie ca traditie pana in zilele noastre, in prezent existand un spatiu pentru croitorie destinat vestmintelor preotesti, modernizat insa cu aparatura computerizata, dar si un spatiu de tesatorie pentru covoare, lucrate inca manual la razboaie de diferte dimensiuni.

Si cum apusul este foarte frumos atunci cand se lasa inserarea peste turlele ce adapostesc rugaciuni de credinta, culorile anima in mod miraculos contururile, iar nori plutesc asemeni ingerilor si duhului sfant de prin vazduh.

PS: Informatiile de mai sus au fost preluate si selectate de pe site-ul Revistei Magazin, cat si din pliantul manastirii.

Manastirea Valea Manastirii: de sarbatoarea Sf. Ioan Botezatorul

2009-09-16T13:33:00.017+03:00

Manastirea Valea Manastirii este o mica bijuterie arhitecturala, aflata in satul omonim din comuna Titesti. Manastirea este situata in apropiere de soseaua Pitesti-Campulung Muscel (DN 73), aproximativ la kilometrul 20, de unde se face ramificatie la dreapta spre Titesti inca doi kilometri. Din Titesti pana la manastire nu mai sunt decat sase kilometrii, iar ca o varianta se poate circula si pe traseul Pitesti-Colibas-Mioveni-Racovita-Titesti, pe o sosea putin mai ocolita.

Asezamantul monahal a fost construit la poalele dealului Valea Manastirii, in mijlocul padurii din acea vreme, azi aceasta intinzandu-se doar de la manastire in sus, iar satul omonim a luat nastere odata cu inceputurile vietuirii calugarilor in aceste locuri. Inceputurile manastirii se pierd indarat in negura veacurilor, descoperirile arheologice din 1969 stabilind faptul ca actuala biserica a fost construita pe locul unei foste biserici mai mici de lemn, cu fundatii din bolovani, care datorita intemperiilor s-a degradat in timp.

Noua biserica, inchinata Pogorarii Sfantului Duh si Sfintei Treimi a fost terminata in anul 1544, in anul respectiv fiind realizata si o parte din pictura. Ctitorul cel mai important este Radu Paisie Voievod (fiul lui Radu cel Mare), aparand in tabloul votiv din partea vestica a pronaosului si fiind mentionat si in pisania repictata la mijlocul secolului al XIX-lea din naosul bisericii.

Constructia actualei biserici prezinta elemente ce pot fi intalnite si la biserica manastirii Dealu de langa Targoviste, iar d.p.d.v. arhitectural este vorba de tipul planimetric de la Vodita, transmis prin biserica Bradet (cornise cu braul de caramizi asezate pe lat in partea inferioara, cu o caveat). Ca urmare, biserica este constructie din zid gros din caramida, pe fundatie tot de caramida, spatiul interior fiind compartimentat clasic, cu plan ce urmeaza principiile scolii sarbesti mostenite din veacul al XIV-lea (naos in forma de trefla, cu turla in centru si pronaosul patrat, boltit cilindric). Astfel, biserica are aproximativ 20 de metri lungime, in afara de pridvorul care s-a adaugat, si 5 metri largime medie in interior, spatiul fiind dominat de o intimitate deosebite, foarte propice orelor de rugaciune ale neobositilor monahi.

Altarul si naosul bisericii ctitorite de Radu Paisie, vor fi pictate in 1548, în vremea lui Mircea Ciobanul, iar pronaosul, ramas initial nepictat cu functionalitate de tinda, va capata pictura in 1746. Tot in acest an se zugraveste si restul bisericii, se cumpara mobilier si icoane împaratesti de la Moscova si i se adauga pridvorul cu scop didactic. In anul 1846, se intervine iar asupra aspectului bisericii, asa dupa cum aflam din ultima parte a pisaniei din naos si este realizata turla bisericii, se repicteaza biserica si este schimbata catapeteasma ce separa naosul de altar (catapeteasma sculptata in lemn, lucrata in secolul al XVIII-lea, in timpul lui Constantin Mavrocordat).

Ca atare, pictura bisericii este una de exceptie - pictura veche din 1544, restaurata in 1788, este stearsa si autorul ramane necunoscut, tinda este pictata din 1797, pronaosul din 1746, iar in anumite registre din naos si altar se pot observa cele trei straturi succesive de pictura: primul de la 1548 (din vremea lui Mircea Ciobanul), al doilea de la 1746 (din timpul Egumenilor Damaschin si Partenie), iar cel de-al treilea din 1846 (din timpul lui Ioanichie Polidor).

Altarul are absida poligonala, primind lumina de la doua ferestre ale zidului din rasarit. Naosul are abside largi si adanci, in fiecare absida fiind cate doua ferestre, iar deasupra se ridica o turla deschisa cilindrica in interior, si octogonala la exterior, luminata de 8 ferestre si cu acoperisul piramidal.

Naosul se delimiteaza de pronaos printr-un zid inalt pana la bolta, care lasa o deschidere minimala pentru trecere, aproape de latimea unei usi, constituindu-se in punctul de jonctiune dintre cele doua spatii o rezolvare cu doua firide, frumos pictate de-o parte si de alta.

Pronaosul primeste lumina atat de pe partea sudica prin doua ferestre, cat si de pe partea nordica si este acoperit de o bolta semicilindrica deosebit de frumos pictata.

Ultimul spatiu, pridvorul deschis, face tranzitia intre spatiile interioare ale bisericii si curtea manastirii, are ziduri integral pictate care coboara din bolta inalta peste 3 metri si este sustinut in fata de 4 coloane, avand o pardoseala din caramida.

Intrarea in pronaos se face din pridvor, pe partea vestica, printr-o usa masiva de stejar, intr-un canat intarit cu bare metalice la exterior, amintind de usile robuste si masive ale vechilor cetati de odinioara.

Acoperisul bisericii este realizat cu sindrila, fatada vestica este tencuita si pictata la partea superioara, iar la partea inferioara domina 3 arcade brancovenesti care stabilesc trecerea intre exterior si pridvorul intermediar.

Fatadele exterioare din caramida aparenta au 3 randuri de caramizi profilate in dinti de fierastrau, creand astfel un parament deosebit d.p.d.v. decorativ, care ritmeaza corpul central al bisericii pe celelalte 3 parti ale sale.

Ferestrele, putine ca numar, au tocaria din lemn, sunt dreptunghiulare ca forma, inalte si inguste, si sunt prevazute cu bare metalice la exterior, asemanator usii de acces in biserica.

Complexul monahal actual cuprinde pe langa biserica de zid si ruinele vechilor chilii, clopotnita si zidul gros de incinta, aflat inca in ruina. Clopotnita, aflata la 35 metri vest de biserica, este din zid la parter, cu gang de intrare, iar turla este din lemn, patrata, luminata de patru ferestre inalte, fiind finalizata cu un acoperis din sindrila in forma de clopot.

Dupa ce biserica a fost renovata si au fost construite si chilii, a fost populata cu calugari, viata monahala continuand pana la secularizarea averilor manasiresti, in anul 1864. Dupa aceea manastirea devine biserica de mir pentru crestinii din sat pentru o lunga perioada de timp, pana in 1997, cand manastirea este reinfiintata cu destinatie pentru calugari. Astazi manastirea este vietuita de doar cativa calugari, dar se spera ca obstea este in crestere, iar pelerinii de asemenea.

Ceea ce impresioneaza enorm la aceasta micuta obste ... desi este o biserica uitata de lume, desi se ajunge destul de greu pana acolo, desi se parcurge un sat cam plin de tigani pana nu departe de ulita manastirii, in ciuda tuturor acestor mici inconveniente, totusi, intr-o zi de sarbatoare - in ziua in care praznuim taierea capului Sf. Ioan Botezatorul, parintele slujeste ingereste, lumea putina venita acolo este parca transpusa in alta dimensiune, un pustiulache mic duce lumanarea si este imbracat in diacon (poate este un viitor calugar ?!), la masa acelasi pustiulache spune rugaciunea pe de rost (de-ar fi toti copii la fel), iar parintele staret este deosebit de ospitalier.

PS: Informatiile prezentate au fost selectate de pe site-ul Crestin Ortodox si de pe site-ul Episcopiei Argesului, cat si din pliantul manastirii.

Cetatea Halmyris - istorie antica si sfinti mucenici

2009-08-27T15:45:00.025+03:00

Context istoric şi geografic: localitatea Murighiol este situată în Câmpia Dunavăţului, o câmpie aluvială ce intră în formarea treptei litorale celei mai joase (3-5 m). Aflat într-o zonă bogată în lacuri, satul Murighiol este înconjurat de acestea din aproape toate părţile: lacul Murighiol I - în partea nord-estică, lacul Murighiol II - în partea estică, ambele cu ape dulci alimentate de braţul Sf. Gheorghe, şi lacurile Sărat şi Beibugeac - în partea de sud şi sud-vest, formând împreună Sărăturile Murighiol. Satul Murighiol se află totodată situat în dreptul km 65 al braţului Sf. Gheorghe, cel mai vechi şi mai sinuos braţ de vărsare al Dunării (113 km).

Prima menţionare documentară a localităţii Murghiol apare în defterul (registrele turceşti) din 1543, cu numele de Mor-Kasim, aparţinând de nahia Hârşova. În documentele turceşti din Fondul Tapiurilor (indică pe posesorii de pământ cu tapu din satele dobrogene), emise între 1864 – 1877, aşezarea apare menţionată ca Mori-gol şi aparţinea cazalei Tulcea. Numele localităţii derivă, aşadar, din cuvintele moru sau mori (însemnând albastru) şi ghiol (însemnând lac sărat, nume inspirat şi luat cu siguranţă de la lacul sărat aflat în zona de lângă comună). Localitatea a fost fondată de tătarii din Crimeea asupriţi de ruşi, aici ei găsind pământ bun de cultură şi de păşunat, fără a plăti dări către statul otoman. În urma războiului din 1877-1878, cea mai mare parte din populaţia mahomedană s-a retras, aşezarea fiind ocupată de ruşii-lipoveni din comunele învecinate, Caraorman şi Uzlina, a căror ocupaţie principală era pescăria.

Situare geografică şi apariţia cetăţii: pe promontoriul stâncos situat la 2,5 km est de localitatea Murighiol, aproape de locul unde în antichitate se vărsa unul din braţele Dunării în Mare, se pot vedea şi astăzi ruinele unei cetăţi de forma unui scut trapezoidal. Cetatea Halmyris, bază legionară romană şi port timp de peste 600 de ani, se află situată pe malul drept al braţului Sf. Gheorghe, chiar la gura Deltei Dunării, în punctul cunoscut sub numele de “Bătăraia”, sau cum i se mai zice “Cetatea” sau “Cetăţuia”. Vechiul oraş, cunoscut mai bine după numele grecesc, este situat la 2 km est de Murghiol şi la 1,5 km sud de prezentul braţ al Dunarii - Sf. Gheorghe, în vremurile antice aflat pe ţărmul golfului Halmyris. În perioada romană se numea Salmorus /Thalamonium, latinul pentru Halmyris (apă sărată).

Urmele cetăţii Halmyris, astăzi acoperită parţial de pământ

Cetatea Halmyris a servit pentru aproximativ 1100 de ani ca punct de fortificaţie, colonizând şi favorizând schimburi culturale în regiune, fiind ocupată din epoca fierului până în perioada bizantină, urmele arheologice descoperite în zonă datând din prima şi a doua epocă a fierului, epoca romană şi perioada medievală. Locuitorii originali au fost geţii sau daci, în apropiere fiind chiar descoperite două necropole de incineraţie ale geţilor, datând din secolele al IV-lea şi al II-lea a. Chr. Ulterior, în perioada romană, peste aşezarea de factură getică din secolele al III-lea şi al II-lea a. Chr a fost construit primul castru de piatră, în timpul domniei lui Traian. Cetatea a fost distrusă în repetate rânduri şi a avut în consecinţă 4 faze de construcţie, pentru ca, în final, să fie abandonată în secolul al VII-lea p. Chr, când o serie de cutremure alterează cursul Dunării, cetatea fiind astfel îndepărtată de pe malul acesteia şi pierzându-şi treptat importanţa fluvială.

De remarcat este că în zona porţii de nord a cetăţii au fost descoperite mai multe inscripţii ce amintesc de un Vicus classicorum („satul corăbierilor” sau „sat al marinarilor”), ceea ce demonstrează existenţa unei staţii a flotei în acest punct, Halmyris fiind cel mai estic punct al graniţei Dunării în timpurile ocupaţiei romane şi servind ca centru pentru flota romană. În timpul perioadei romane târzii, două unităţi ale flotei militare, Classis in Plateypegiis şi Musculi Schytici (care aveau nave mici ce se potriveau situaţiei din deltă), este probabil să fi fost găzduite de acest oraş.

Etape de evoluţie: cercetările arheologice au scos la iveală o cetate romană întemeiată într-o zonă cu evidente urme de locuire anterioare (secolele VI-I a. Chr), cetatea propriu-zisă cunoscând mai multe etape evolutive, şi anume: fortificaţia de pământ (ultimul sfert al sec. I p.Chr), urmată fiind de re-construirea sub formă de castru de piatră (sediu al vexilaţiei legiunilor I Italica şi XI Claudia Pia Fidelis şi staţie a flotei Classis Flavia Moesica – începutul sec. II – al treilea sfert al sec. III p.Chr.), iar în final cetatea romană târzie (al 3-lea sfert al sec. al III-lea – primul sfert al sec. al VII-lea p.Chr). Aceste etape se explică prin faptul că, timpuriu, în istoria cetăţii, goţii şi hunianzii venind din nord, au traversat Dunarea şi au cucerit cetatea, care mai târziu a fost re-cucerită de către romani. Astfel, cetatea originală a fost construită din lemn şi pământ, dar pe măsură ce a câştigat importanţă şi o garnizoană romană s-a stabilit la Dunăre, aceasta a fost re-construită din piatră, romanii apărându-se împotriva barbarilor ce veneau din nord.

Descrierea cetăţii: cetatea romano-bizantină, de formă trapezoidală, avea o suprafaţă de circa 2 ha, fiind alcătuită din zid de incintă, 15 turnuri, două porţi de acces şi trei valuri de apărare. Înăuntrul cetăţii au fost descoperite terme, o bazilică, clădiri administrative, cât şi de locuit (domus 1, domus 2), momentan principalele monumente descoperite şi parţial restaurate fiind poarta de nord şi poarta de vest, termele, marea bazilică martirică şi clădirea comandamentului.

În poza de jos şi poza de sus se poate remarca poarta de nord în cetate, singura zonă restaurată până în prezent

Zona locuinţelor din cetate nu a fost încă integral săpată, dar configuraţia acestora poate fi totuşi citită într-o perspectivă aeriană:

În poza de jos şi în poza de sus se pot remarca atât urmele zonelor de locuinţe, cât şi zona fostelor terme romane (acolo unde o nouă structură de acoperire protejează urmele vechilor construcţii)

La începutul secolului al IV-lea, împaratul Constantin a adăugat cetăţii o bazilică, ale cărei rămăşiţe se pot vedea şi astăzi, fiind acoperite de construcţia de protecţie nouă.

Încă din secolul al III-lea p. Chr., Halmyris devine un important centru al creştinismului, cunoscut din timpul împăratului Diocletian, în timpul persecuţiilor ordonate de către acesta fiind martirizaţi Epictet şi Astion, în anul 290 p. Chr. Osemintele celor doi martiri au fost descoperite în anul 2001 în cripta bazilicii, devenită episcopală probabil în timpul lui Justinian (sec. VI p. Chr), motivul de altfel al construirii în zilele noastre a unei mănăstiri în imediata apropiere a sitului arheologic.

Interior al construcţiei de protecţie în zona fostei bazilici cu criptă martirică - vedere din stânga

Interior al construcţiei de protecţie în zona fostei bazilici cu criptă martirică - vedere din dreapta

Zona altarului fostei bazilici cu criptă martirică

Zona fostei bazilici cu criptă martirică - detaliu cu nivelul de călcare din pardoseala originală păstrată

În cadrul săpăturilor arheologice au fost descoperite şi poziţia coloanelor de susţinere ce făceau parte din edificiul roman, a.î. urmele şi baza acestora pot fi încă observate în interiorul conturului vechii bazilici:

Cronica cercetarilor arheologice (2001) - Cod sit: 160920.02 - colectiv: Mihail Zahariade - responsabil (IRT), Florin Topoleanu (ICEM Tulcea), Traian Dvorski, Alexandru Madgearu (ISPAIM) Date preliminare – 1999-2000: efortul s-a concentrat asupra extinderii spre N a arealului investigat din cadrul Insulei I (deschiderea careurilor N 27 - 28, O 27 - 28, P 27 - 29, Q 27 - 30, R 27 - 31, S 27 - 31, T 27 - 31). Lărgirea semnificativă a suprafeţei cercetate a avut drept scop, în primul rând, conturarea spre nord a construcţiilor ale căror prime urme au fost constatate în campaniile anterioare, lângă edificiul E2 şi care anunţau existenţa unui alt important complex de clădiri. De asemenea, s-a urmărit punerea în evidenţă a reţelei stradale aflată în directă legătură cu cardo-maximus, precum şi a altor clădiri, parţial cercetate încă din anii 1986 - 1988, prin secţiunea N-S şi careurile aferente de-a lungul arterei. În acest ultim scop, resturile martorilor rezultaţi din săparea careurilor respective şi care nu mai prezentau garanţia obţinerii unor date stratigrafice semnificative au fost înlăturate prin metode arheologice de pe cardo-maximus şi de pe clădirile adiacente, spre vest, obţinându-se astfel o imagine de ansamblu a complexului arhitectural desfăşurat de-a lungul acestei importante artere a cetăţii. În acest sens, conform metodologiei de cercetare adoptată şi în anii anteriori, au fost trasate suprafeţe de 4 x 4 m, cu martori laţi de 1 m între ei, necesari pentru circulaţie şi observaţii stratigrafice de detaliu.

Concluziile campaniilor din 1999-2000: cele şase suprafeţe investigate în 1999 par să facă parte dintr-un complex aflat în imediata vecinătate a marelui edificiu public E2, început a fi cercetat în 1995. Nivelul la care sau oprit în general cercetările este nivelul 12, orizont în interiorul oraşului bine cunoscut pe întreaga lui suprafaţă şi bine datat. Având în vedere faptul că acest nivel de locuire, coincide ca datare aproximativ cu ultimele două decenii ale secolului VI, s-a atins în toate suprafeţele cercetate din aceste campanii, N12 ca limită cronologică inferioară. În timpul săpăturilor au fost puse în evidenţă o clădire de plan rectangular cu o anexă rectangulară asimetric dispusă, cu o funcţionalitate încă necunoscută, în ciuda unei atente colectări şi notări a materialului. Este posibil ca acest complex să fi avut, de asemenea, un caracter public, luând în consideraţie atât planimetria generală, cât şi poziţia lui în raport cu marele edificiu public dinspre est. Este sugestiv faptul că şi în acest sector, nivelul 12 nu apare cu un strat masiv de incendiu pe el, aşa cum, de altfel, s-a constatat şi în alte areale ale sitului, ci se prezintă ca un nivel în general constructiv, încadrat aspectului încă urban al întregii aşezări.

Rezultatele campaniei din 2000 au dus la identificarea unei bazilici de mari dimensiuni având în vedere lăţimea ei, identificată în întregime, împreună cu anexele şi în comparaţie cu suprafaţa fortificată. De asemenea, au fost puse în evidenţă primele elemente ale reţelei stradale, atât în legătură cu cardomaximus, cât şi cu bazilica. Aceasta se dovedeşte a fi fost înconjurată de străzi de o lăţime apreciabilă şi de cardo-maximus şi, astfel, apare ca un edificiu care trebuie să fi fost important prin funcţionalitatea şi monumentalitatea sa în cadrul comunităţii cetăţii.

Obiectivele cercetărilor din anii 2001–2004: în campania din anul 2001 au fost urmărite posibilităţile de decopertare a întregii suprafeţe a bazilicii, la un nivel care să nu afecteze straturile arheologice care pot oferi date stratigrafice şi cronologice importante, cu obţinerea unui plan complet de suprafaţă al bazilicii şi al reţelei stradale care o înconjoară, urmând ca în anii următori prin sondaje efectuate în puncte cheie ale edificiului (altar, naos, nave etc) să se obţină o cronologie completă a întregului ansamblu.

Campania din august 2009 (zona portului antic - extra-muros): în urma unor sondaje realizate în cadrul unui studiu geotehnic, s-a confirmat existenţa unor structuri de zidărie (pesemne structuri portuare) în zona extra-muros din imediata vecinătate a fostului port antic.

Ca atare, a fost începută o secţiune dreptunghiulară, finalizându-se primul şi al doilea nivel (la -15 cm şi la - 30 cm), în cadrul săpăturilor ieşind la iveală o serie foarte interesantă de rămăşiţe de obiecte vechi, cât şi de monezi.

Propuneri de conservare, protejare, punere în valoare:
Până în prezent, bazilica a fost acoperită cu o construcţie de protecţie, în aparenţă integral adecvată destinaţiei sale, dar care, de fapt, a lăsat nerezolvate o serie de probleme: apele pluviale au acces liber în interior, nu prin ineficienţa soluţiilor destinate captării şi dirijării, ci prin absenţa realizării lor; de asemenea, această construcţie de protecţie a fost executată pe conturul bazilicii, fără a se ţine cont că cercetarea arheologică nu a fost finalizată. Edificiul termal este şi el acoperit cu o construcţie de protecţie, care în pofida înfăţişării exterioare, rezultat al unei proiectări simpliste şi al unei execuţii neglijente, nu produce efecte distructive directe asupra monumentului. În afară de construcţiile de protecţie, o altă direcţie de acţiune în activitatea de conservare ar putea viza repararea străzii cardo-maximus, mărginită spre vest de bazilică, iar spre est de un şir de magazine şi clădiri de interes public: s-ar impune repararea în primul rând a structurii de suprafaţă, precum şi a trotuarului ce se întindea de-a lungul liniei acestui şir de clădiri.

Ca intervenţie indirectă (deci fără acţiune directă asupra ruinelor propriu-zise), un model pentru o construcţie de protecţie presupune o structură de tip reţea stratificată de nervuri încrucişate, uşor adaptabilă cerinţelor particulare ale sitului: deschidere mare (15 m), diferenţă de nivel dacă este nevoie (4 m), sprijinire punctuală pe două axe. Avantajele oferite de aceasta structură sunt clare: execuţia etapizată (montajul reţelei stratificate la sol, conformarea ei prin tensionare cu cabluri ancorate în nodurile reţelei şi aşezarea pe stâlpi), utilizarea de materiale locale, cu alte cuvinte, simple crengi cu caracteristici morfologice similare, selecţionate astfel încât să asigure un comportament controlat al ansamblului.

Astfel, acoperirea propusă, uşoară, cu o membrană translucidă, asigură şi iluminarea naturală a zonei protejate, la acestea adaugându-se posibilitatea de a extinde în orice moment suprafaţa acoperită, în paralel cu înaintarea cercetării arheologice. Acest tip de intervenţie este perfect adaptabil specificului unui şantier arheologic, având în vedere că nu are nevoie de fundaţii, are calitatea de a fi mobilă, şi, ca urmare, poate fi deplasată pentru a proteja noi casete arheologice, urmând necesităţile cercetării. Intervalul scurt de timp solicitat de pregătirea materialelor şi punerii în operă, precum şi posibilitatea realizării acestui tip de protecţii cu forţă de muncă necalificată, constituie avantaje esenţiale în condiţiile actuale din România, când atâtea monumente, care ar trebui protejate, sunt abandonate din lipsă de fonduri.

Ca acţiune directă, starea ruinelor descoperite in situ permit o primă acţiune de conservare, şi, având în vedere stadiul iniţial de cercetare, în scopul protecţiei imediate, metoda ar putea consta în protejarea structurilor de zidărie, prin aşternerea unui strat superficial de blocuri de piatră legate cu pământ (conform tehnicii iniţiale de construcţie constatate) şi cu respectarea nivelului (înălţimii) iniţial(e) la care au fost descoperite zidurile. S-ar obţine în acest fel o protejare in situ imediată, care ar permite dezvoltarea în viitor a unor proiecte de restaurare pe baza unui contur nuanţat şi bine conservat al complexului.

În acelaşi sens, ca intervenţie directă, deşi parţială şi temporară, dar singura inofensivă care poate acoperi un spectru larg al problemelor impuse de conservarea structurilor din zidărie, îşi poate afla soluţii, în momentul de faţă, în familia conservărilor empirice.

O alternativă simplă şi eficientă constă în inserarea, la partea superioară zidurilor dezvelite prin săpăturile arheologice, a unei hidroizolaţii flexibile, suprapuse de un strat vegetal – glie, susţinut de un rând de blocuri din piatră aşezate perimetral pe suprafaţa protejată. Avantajele acestei soluţii sunt multiple: în timp ce substanţa istorică a zidului rămâne nealterată, protecţia părţii mai vulnerabile a acestuia (partea superioară) este asigurată; prin acoperirea cu iarbă a crestei zidului, imaginea lui rămâne acordată cu peisajul unui sit arheologic. Acest tip de intervenţie poate deveni foarte eficient din punct de vedere economic, datorită posibilităţii de a apela la mână de lucru necalificată şi la materiale de construcţie locale: piatra poate proveni din săpătură arheologică, pământul este şi el la îndemână, glia la fel. Prin urmare, investiţia necesară realizării unei astfel de protecţii este minimală, iar timpul de execuţie foarte scurt.

Recomandări pentru lucrările şi soluţiile de conservare şi restaurare:
-înaintea începerii lucrărilor de conservare şi restaurare, se va face relevarea situaţiei existente: fotografii, schiţe şi desene detaliate cu existentul pentru fiecare zonă, cât şi în timpul şi după executarea lucrărilor - documentaţie ce va fi cuprinsă, în final, în jurnalul de restaurare, descriindu-se fiecare operaţie executată, cu precizarea zonei de intervenţie;
-pe parcursul execuţiei lucrărilor, se va solicita, pentru consultanţă şi asistenţă tehnică, prezenţa proiectantului şi supraveghere arheologică pe şantier
-respectarea structurii monumentului antic fără inovaţii, păstrarea şi conservarea acestuia sub formă de ruină, cu înlocuirea pietrelor antice numai dacă structura zidului este foarte avariată; astfel, se propune:
- înlocuirea blocurilor de calcar de dimensiuni mari şi cele amplasate la colţuri, aflate într-o stare avansată de degradare, blocurile noi de calcar urmând a fi buceardate înainte depunerea în operă
- reconstituirea zidăriei de blocuri şistoase păstrate se va realiza din blocuri lamelare de mici dimensiuni
- plombarea paramentului zidului interior se va consolida la partea superioară (ultimele 2-3 rânduri); numai în cazul în care există date precise pentru înălţimea iniţială a zidurilor, se poate trece la completarea acestuia
-toate intervenţiile vor fi compatibile cu tehnica de lucru antică; pe baza de probe, se va stabili compoziţia mortarului vechi, astfel încât completările ulterioare să fie realizate cu materiale în compoziţie respectând reţeta antică (nu se va folosi în nici un caz mortar de ciment); se vor marca diferitele etape din evoluţia monumentului, eventual cu mortar de alta culoare
-curăţarea stratului vegetal, urmată de ierbicidarea suprafeţelor
- gândirea unui sistem de eliminare şi drenare a apelor pluviale, astfel încât să se evite stagnarea apelor între zidurile vechi, cât şi degradarea acestora ca urmare a prezenţei nedorite a apelor; se recomandă protecţia şi completarea emplectonului, modificându-i configuraţia părţii superioare, în scopul asigurării scurgerii apelor pluviale:
- strat mortar de var fierbinte amestecat cu pietre de calcar, nisip şi cărămidă pisată
- strat mortar de var amestecat cu ciment, nisip şi cărămidă pisată
- strat mortar impermeabil cu compoziţie specială pentru a lucra hidroizolant de asemenea, se recomandă un strat din var, nisip cu adaos de ciment, cu pietre mici de calcar înnecate pentru a sugera întreruperea emplectonului, acest ultim strat refăcându-se periodic în urma degradărilor generate

Echipa ASCOR Bucuresti (si nu numai), alcatuita din 12 voluntari - Postul Maicii Domnului (august 2009)

Bibliografie:
- RMI anul LXXII – nr. 1/2001-2003: Ştefan Bâlici, Virgil Apostol - Observaţii privind
protecţia şi conservarea monumentelor arheologice în România, pag. 109
- documentatie proiect de execuţie pentru restaurarea şi conservarea Porţii de Vest – bastionul de Nord al cetăţii Halmyris, loc. Murghiol, jud. Tulcea
- Web-site-uri: http://en.wikipedia.org/wiki/Halmyris
http://integratio.univeur.org/dobrogea_de_nord/?id=207
http://www.cimec.ro/arheologie/cronicaca2001/rapoarte/130Murighiol.htm

Manastirea Robaia: munca si rugaciune

2009-07-16T13:11:00.014+03:00

Manastirea Robaia tine de comuna Musatesti, fiind localizata la aproximativ 25 km nord-est de Curtea de Arges, si este usor accesibila din drumul ce leaga cele doua foste capitale de la inceputurile Tarii Romanesti: Curtea de Arges si Campulung Muscel. Ajungand aproape de centrul comunei Musatesti, un drum laturalnic se abate in munte, urmand albia firului argintiu al paraului Robaia, serpuind destoinic pe sub poale de dealuri impadurite. Este un drum forestier, dar practicabil in conditii normale fara probleme, care ne conduce cu pasi smeriti si cu multa nerabdare spre un locas ceresc, dar aflat aici pe pamant. Astfel, la aproximativ 5 km, ascunsa in inima padurii, rasare aceasta manastire, ca un cuib de liniste adanca si locas de inchinaciune.

Manastirea este vatra de sihastrie atestata documentar inca din secolul al XIV-lea, avand initial o biserica de lemn. Conform legendei, se spune ca numele de Robaia provine in urma unui atac al tatarilor, locuitorii zonei retragandu-se in codrii de pe valea respectiva. Fiind prinsi si dusi in robie, in memoria lor s-a ridicat ulterior un schit, cu numele amintind de situatia in care s-au aflat: robi in robie.

O pisanie destul de detaliata este amplasata chiar in gangul de acces al turnului clopotnita.

Mai tarziu, prin secolul al XVI-lea, pe locul bisericii de lemn, s-a inaltat o biserica de zid cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, reprezentarea grafica de pe fatada sudica a bisericii fiind dovada de netegaduit a acestuit fapt.

Biserica, privita dintr-o parte, are o silueta zvelta, parand ca se inalta din pamant spre cer. Un brau orizontal incinge insa biserica la aproximativ jumatate din inaltimea sa, iar soclul de piatra si acoperisul cu streasina larga par sa inradacineze cat mai bine intreaga zidire. Daca soclul este destul de ingust si in partea estica a altarului este practic imperceptibil din cauza denivelarii terenului, intreaga sarpanta contribuie la volumetria aparte a bisericii si prin latimea streasinii vine sa amortizeze din tendinta elansata a bisericii.

La anul 1857 bisericii i s-a adaugat un pridvor, interventie insesizabila in conditiile in care intreaga biserica este astazi tencuita. In reproduceri vechi, fatadele din caramida aparenta pot atesta insa modul de alipire al pridvorului inchis la biserica initiala, astazi avand de-a face practic cu o anti-camera a pronaosului, care face parte integranta din biserica.

Biserica actuala din piatra va fi restaurata si consolidata in repetate randuri, iar pustiita de vreme, fiind una dintre cele mai frumoase picturi din Muntenia, aceasta va fi refacuta la jumatatea secolului al XIX-lea, avand loc si alte renovari si refaceri anterioare ale picturii. Spatiul interior este mult redus fata de felul cum este perceputa intreaga biserica din exterior, aceasta datorita grosimii foarte mari a zidurilor, dar pictura care impodobeste intreaga suprafata a peretilor aduce un plus de lumina si spatialitate aparte in zona naosului.

Detalii arhitecturale ale ancadramentelor incununeaza micutele goluri ale bisericii, contribuind prin simplitate si echilibru la arhitectura atragatoare a edificiului:

Treptat, in jurul bisericii s-a injghebat un asezamant monahal, ajungand in timp prin truda vietuitorilor sai la dimensiunile sale actuale. Clopotnita a fost ridicata ulterior bisericii, pe la 1857, iar staretia si restul chiliilor la inceputul secolului XX. Astfel, asezamantul monahal de la Robaia a renascut, imbogatindu-se cu cladirea chiliilor vietuitoarelor din obste, constructie inspirata din arhitectura traditionala argeseana, cat si o noua staretie.

Turnul clopotnita al manastirii, accesul in incinta acesteia facandu-se prin gangul boltit aflat la nivelul terenului

Corpul staretiei incarcat in zilele de vara de multe flori

Corpurile de chilii pentru vietuitoarele manastirii, cat si pentru pelerinii veniti in cautare de liniste si pace

In peisajul de munte, din codrii seculari, clopotul vesteste slujba, toaca se aude in toata valea, paraul susura linistitor ... asa ne spun incateva cuvinte maicile de la manastire. Calugaritele se deprind in truda zilnica la atelierele de broderie si croitorie de vestminte preotesti sau pictura pe lemn - un element de o deosebita noutate pentru cei care nu au mai vazut asa ceva, atelierul de vestminte preotesti al manastirii. Pana nu demult, maicile lucrau manual la masina de cusut veche, avand inca exemplarele originale in atelier, folosibile din cand in cand.

Acuma insa, odata cu inmultirea substantiala a comenziilor din toata tara, s-a achizitionat o masina complicata a secolului XXI, caruia i se introduce o discheta cu modelul vectorizat ce trebuie desenat, iar dupa ceva timp broderia apare intocmai pe materialul finit.

Aceasta masinarie este un exemplu pentru noi mirenii ca orice tehnologie avansata poate avea si o parte buna, atata timp cat este folosita pentru a ajuta oamenii si nu pentru satisfacerea lacomiilor proprii.

Cu nenumarate urari ca tot cel care citeste sa ii calauzeasca Dumnezeu pasii pentru a ajunge macar o data in viata la manastirea Robaia.

PS: Informatiile prezentate au fost selectate de pe site-ul Crestin Ortodox si de pe site-ul Episcopiei Argesului, cat si din pliantul manastirii.

Salina de la Slanic

2009-06-12T13:39:00.008+03:00

Statiunea Slanic Prahova este situata la 400 m altitudine si este inconjurata de dealuri bogat impadurite, dar Slanicul este cautat si cunoscut mai ales ca un loc al importantelor exploatari de sare, mina de aici fiind pare-se una din cele mai mari din Europa. In statiune se gasesc si multe izvoare de ape, unele dintre formand in gropile vechilor saline lacuri, precum Baia Baciului, Baia Verde, Baia Rosie.

La Salina Unirea, lucrarile miniere de deschidere a minei au inceput in 1938, iar exploatarea sarii din aceasta mina s-a efectuat intre anii 1943-1970.

Exploatarea s-a facut descendent, de la tavan catre vata, in felii succesive de 2,2 m grosime, cu taiere orizontala la vatra si verticala la pereti, cu de-rocarea prin impuscare. Transportul materialului rezultat s-a efectuat cu vagonetii pana la put si mai departe cu colivia pana la suprafata la instalatia de preparare si expeditie.

Mina este alcatuita din 14 camere de profil trapezoidal (cu 10 m deschidere la tavan si 32 m deschidere la talpa), inaltimea liberea atingand 54 m. Diferenta de cota intre suprafata si vatra minei este de 208 m si este parcursa cu liftul in circa 90 de secunde. Spatiul excavat final ocupa un volum de circa 2,9 milioane mc si se intinde pe o suprafata de 7,8 ha.

Dupa anul 1970, mina va deveni obiectiv turistic, cu conditii naturale de exceptie prin micro-climatul sau interior, bogat in aerosoli f. eficienti in tratamentul maladiilor cailor respiratorii.

Aerajul minei este natural, cu temperatura constanta tot anul la 12 gr.C, iar presiunea atmosferica 730 mm coloana Hg, umiditatea de aici fiind cu 10% mai redusa decat cea de la suprafata.

Peretii minei sunt bordat pe intreaga suprafata de balcoane din lemn, permitandu-se astfel accesul personalului autorizat la verificarea periodica a stabilitatii suprafetelor din partea superioara. Astfel, zonele cu stabilitate incerta sunt delimitate si inchise publicului vizitator prin imprejmuri de joasa inaltime.

In blocurile de sare au fost sculptate in decursul anilor busturile lui Burebista, Traian, Decebal, Eminescu si statuia lui Mihai Viteazul, oferind astfel obiecte de arta care pot fi considerate unicate.

PS: Informatiile au fost preluate de pe site-ul Hoinari si din textele expuse chiar in salina.

Manastirea Crasna: aglomeratie in pustie - o adevarata revelatie

2009-06-12T13:36:00.016+03:00

Manastirea Crasna este situata la aproximativ 50 km nord de orasul Ploiesti, ajungandu-se pe DN1a - soseaua Ploiesti-Brasov prin Valenii de Munte-Cheia. Manastirea se gaseste in raza comunei Izvoarele, fiind amplasata in mijlocul padurii, intr-un loc deosebit de frumos si linistit, langa paraul Crasna, chiar la poalele muntilor Ursoaia.

Inceputurile vietii monahale in tinuturile Prahova-Teleajen sunt destul de putin cunoscute, mai ales in secolele al XIV-XV-lea, dar se stie ca sihastrii izolati s-au nevoit in zona subcarpatica a vaii Prahovei si Teleajenului inca din secolul al XIV-lea. Abia la inceputul secolului al XV-lea se vor constitui insa mici comunitati monahale in zona, astfel ca asezarea pustnicesca de la Crasna a luat fiinta la inceputul secolului al XVIII-lea, intemeiata probabil de cativa sihastrii de la Valeni. Prima atestare documentara a acestui lacas este un act de donatie din 1745 in care se arata ca aici era un schit de calugari format din cateva chilii pustnicesti, grupat in jurul unei biserici de lemn.

Proprietarul acestor locuri, postelnicul Dinu Constantin Potlogea (primul staret al manastirii), hotaraste zidirea actualului lacas de cult ca biserica de mir pentru satul Bajenari, unde se refugiasera locuitorii din imprejurimi dupa 1821, din cauza navalirii turcilor. Constructia inceputa in 1824 va dura 4 ani, la sfintirea sa episcopul Buzaului sugerand ca acesta asezare sa devina schit - initial schitul Izvoarele. Ulterior, pe mosia din jurul bisericii, s-au construit chilii din lemn, care au fost populate cu calugari adusi de la Cheia si Ciolanu.

In 1836, staretul a infiintat si o scoala pentru copiii din satele vecine, care, in timpul cursurilor, stateau in internatul schitului pe cheltuiala acestuia. Secularizarea averilor manastiresti in 1864, face ca schitul sa decada, iar calugarii ramasi i-au schimbat numele in schitul Crasna. In 1920, avand un singur calugar, manastirea a fost jefuita de ocnasii de la Slanic, astfel ca abia din 1964 schitul a inceput sa se refaca.

Intre clopotnita si biserica este construit din piatra si caramida un aghiasmatar. Dupa revolutia din 1989, s-a construit un monument al eroilor, o cladire cu etaj pentru oaspeti, iar alaturi de ea o alta cladire masiva din caramida si piatra, cu doua etaje, cu chilii pentru calugari si nu in ultimul rand sala pt. trapeza.

De asemenea, s-a ridicat o noua biserica din caramida si beton, acoperita cu tabla - o constructie dubla, care are si un paraclis, iar in fata acesteia s-a creat practic o mica piateta.

Turnul clopotnita, aflat la circa 40 m la vest de biserica, este construit din piatra la primul nivel si din caramida varuita in alb la al doilea nivel, fiind acoperit cu sindrila si avand un gang de trecere pe dedesupt care a fost recent pictat.

Biserica veche a schitului este are o forma treflata, cu 2 abside laterale generoase in zona naosului, avand ziduri groase de peste 1 m, din caramida si piatra, intarita local cu traverse de stejar. Naosul este despartit de pronaos prin 4 coloane care sustin arcada boltei si o singura turla mare strajuieste peste naos. Usa de la intrare in pronaos este din lemn sculptat, catapeteasma a fost lucrata la Viena in 1853 si are o sculptura acoperita cu foita de aur, iar pictura în tehnica de fresca a bisericii a fost realizata in 1832-34 si nu a cunoscut decat o singura restaurare. In exterior zidurile sunt simple, fara nici o decoratie exterioara, decat varuite in alb si traversate pe la jumatatea inaltimii lor de un brau subtire, varuit de asemenea. Acoperisul este din sindrila, iar pardoseala interioara din placi de piatra. Pridvorul varuit in alb este inchis, avand nivelul putin mai jos decat restul bisericii si de asemenea dimensiuni mult mai reduse decat latimea pronaosului - dovada a faptului ca a fost adaugat ulterior.

La limita nord-estica a manastirii se afla o cruce de piatra pictata datand din 1873, o troita a eroilor si un mic lac cu nuferi, gradinile de zarzavat, serele, livada si gospodaria manastirii. Aproape de biserica veche, spre rasarit, exista o fantana sapata vreme de trei ani pana la adancimea de 24 de m de catre minerii de la salina Slanic, iar de aici pana la 37 de m de catre calugari.

Un loc extraordinar de linistit si in acelasi timp aglomerat ! Ai zice ca nu poti gasi linistea necesara unei rugaciuni sau participarii la slujba, dar uite ca in acest loc plin de har este duhul sfant din noi care se roaga, si oriunde te-ai afla in curtea manastirii, slujba rasuna de pretutindeni insotita fiind de sunetul clopotelor si ciocanelele ce lovesc in toaca.

Femei pelerine care se roaga in timpul slujbei

PS: Informatiile prezentate au fost selectate de pe site-ul Manastirii Crasna

Manastirea Valea Neagra: un loc intre pamant si cer

2009-04-25T15:50:00.011+03:00

Manastirea Valea Neagra se afla in satul omonim, tinand de comuna Nistoresti, judetul Vrancea, fiind o manastire cu obste de maici. Asezamantul este accesibil de pe soseaua DN2D ce leaga orasul Focsani de Vidra-Tulnici-Targu Secuiesc. La kilometrul 44 dupa Focsani, in localitatea Valea Sarii, se face stanga 8-10 km pana in Naruja, apoi se face dreapta continuand pe drum prin satele Podul Naruja, Nistoresti, Romanesti si Herestrau. Din Herastrau (satul de jos) pana la manastire sunt aproximativ 3 kilometri de urcat, drum care acuma este chiar carosabil si deci usor accesibil.

Se pare ca numele manastirii a fost dat de satul Valea Neagra, aflat la 4-5 km drum de caruta mai la nord de biserica, in valea invecinata, dar este la fel de posibil ca, atat satul, cat si manastirea, sa-si fi luat numele de la valea ce margineste drumul de la manastire pana in sat.

Manastirea Valea Neagra - monument istoric national, a fost ctitorita de catre parintele Maftei din satul Spinesti, in anul 1755-57, avand in componenta sa biserica de lemn si turnul clopotnita (ambele fiind incluse pe lista monumentelor istorice).

Preotul Maftei impreuna cu doi calugari de la manastirea Poiana Marului, hotarasc sa infiinteze asezamantul ce se va numi multa vreme "Schitul Vrancea" sau "al Vranceanului". Astfel, in apropiere de varful Pietrosul, in poiana Podurile ce troneaza langa paraul Valea Neagra, pe micul platou strajuit de o padure de fagi, se va pune piatra de temelie pt. schit - proprietatea intrand in posesia parintelui prin donatia familiilor din zona: prin zapisul din 1757 se spune ca mosia "de peste Vale Niagra, in Podurile, mi-au dat-o ca sa fac sfant schit, care s-au si facut, cu ajutor lui Dumnezeu".

Viata de obste va fi organizata la inceput de 5 calugari munteni veniti de la schitul Poiana Marului la solicitarea parintelui Maftei catre Cuviosul Vasile, de unde a fost adusa si Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului, aflata si astazi in biserica veche a schitului.

Biserica de mir intre 1894 -1909, abia dupa 1920 schitul redevine obste de monahi, si in anul 1952, schitul este transformat in manastire pentru maici, fiind populat cu 9 maici de la manastirea Trotusanu. Ansamblul monastic a avut insa mult de suferit din cauza regimului ateu: dupa ultimul razboi, maicile sunt alungate, reaua credinta si proasta gospodarire lasand urme greu de sters in incinta asezamantului (prabusirea arhondaricului, subrezirea clopotnitei, starea precara a caselor - chilii, distrugerea grajdurilor si a imprejmuirilor). Astfel, manastirea Valea Neagra a fost desfiintata in anul 1960, in urma decretului 410/1959, biserica trecand la parohia din satul Herestrau, ca biserica de mir. Abia in anul 1968, se va intoarce maica stareta, obstea crescand treptat si dupa 1990 se va reinfinta manastirea de maici, facandu-se mari eforturi pt. recuperarea vechilor proprietati ale schitului, necesare unei bune gospodariri si intretinerii sfantului locas.

Biserica veche este o constructie din lemn (barna invelita cu scandura), ridicata pe o temelie din bolovani de piatra legati cu ciment, avand forma de nava, fara turla. Spatiul din interior este compartimentat clasic in altar, naos si pronaos, iar volumetria pridvorului inchis se detaseaza de corpul principal al bisericii - acesta din urma fiind adaugat ulterior in secolul XX. Altarul este luminat de o fereastra mare la est si una mica la proscomidiar, spre nord. Naosul, mult mai spatios decat pronaosul, primeste lumina de la ferestrele din sud si din nord, fiind separat de pronaos printr-un perete din scandura care coboara de la bolta pana la aproape trei metri de pardoseala si prin doi stalpi laterali cuprinsi in zid. Pronaosul bisericii este luminat numai din sud, iar pridvorul are cate o fereastra la sud si nord si cate una de o parte si alta a usii. Toate ferestrele din biserica sunt din lemn, peste ele suprapunandu-se ferestre mici, terminate in arc, iar usa de intrare din peretele de vest este din lemn de brad. Peretii, in interior si exterior, sunt captusiti cu scandura de brad vopsita, iar pardoseala este tot de brad, in timp ce acoperisul este in mod traditional acoperit cu sindrila.

Catapeteasma este din lemn de tei, lucrata cu foita de aur si poleita cu bronz (pictata de un anonim) si rezista din secolul al XVIII-lea, iar pictura realizata in stil neoclasic dateaza din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Astfel, sistemul de boltire este in stransa legatura cu conceptia spatiala a bisericii si pune in valoare tampla monumentala din lemn sculptat si aurit, adevarata capodopera a artei din epoca post-brancoveneasca. Biserica nu are decoratii in interior tocmai pentru a pune in evidenta catapeteasma sculptata in lemn, distingandu-se usile imparatesti si pictura icoanelor lucrate in culori vii, bine executate portretistic. Executia decorului si a scenelor religioase, cat si armonia si echilibrul cromatic confera iconostasului respiro-ul dintr-o biserica domneasca, precum si dovada starii economice si sociale de exceptie a Tarii Vrancei din acea perioada.

Icoana Sfintei Fecioare Maria Facatoare de Minuni (cea din stanga pozei de mai sus), este o ilustrare a imbinarii iconografice ale Hodighitriei si Eleusei. Desi cronologic apartine aceleiasi perioade cu iconostasul, expresia trista, combinata cu tandretea de pe chipul Maicii Domnului indica opera unui alt mester, activ probabil la Poiana Marului, de unde traditia spune ca au purtat-o pana la Valea Neagra primii calugari stabiliti aici.

Clopotnita, situata la sud-vest de biserica, dateaza din 1757 si este o constructie inalta din lemn si scandura si temelie de piatra, dezvoltata pe 3 niveluri si acoperita de asemenea cu sindrila: la parter din piatra si ciment si la etaje din lemn, primele doua niveluri sunt de forma patrata, iar al treilea nivel este de forma octogonala, terminat la partea superioara cu o turla.

Cladirea pentru staretie este in fata pridvorului, amplasata langa clopotnita si este acoperita tot cu sindrila, avand si un mic pridvor din lemn. La sud de biserica sunt alte trei mici cladiri - case taranesti acoperite cu sindrila si mai recent abia cu tabla care a inlocuit vechiul material:

La nord de biserica este o alta mica cladire pentru chilii si cladirea noua din lemn, numai parter cu cerdac, acoperita cu tabla zincata, pentru alte chilii, trapeza, bucataria si camere pentru pelerini:

Viata aici este foarte senina, desi este mult de munca, dar este o munca fireasca, o munca bine-placuta Domnului. Maicile au o bucurie naturala si constanta, permanenta, desi trudesc din greu pt. a tine totul in buna randuiala, si pot spune asta pt. ca am tras clopotele sus in clopotnita impreuna cu maicile inainte de slujba.

Maica de la manastire in curtea asezamantului

PS: Informatiile de mai sus au fost preluate de pe site-ul crestin-ortodox si din pliantul manastirii Valea Neagra.

Manastirea Tarnita: Invierea Domnului 2009

2009-04-23T22:19:00.011+03:00

Manastirea Tarnita se afla in imediata vecinatate a orasului Focsani, la aproximativ 20-30 km de acesta. Este accesibila pe drumul DN2D Focsani-Tg. Secuiesc, pana in localitatea Bolotesti, de unde mai sunt aproximativ 10 km de drum forestier (in stare f. proasta insa, recomand accesul per pedes, drumul mergand printr-o padure f. frumoasa si pajisti pitoresti).

Asezamantul monahal de la Tarnita se afla situat la o altitudine de aproximativ 1.000 m, intr-o zona geografica deosebita – Magura Odobestilor, fiind ctitorit la inceputul secolului al XIX-lea. Pana in anul 2006 avea o biserica veche de lemn, monument istoric, care a ars insa din pacate in urma unui incendiu neprevazut, dar de curand s-au pus bazele construirii unei noi biserici, de zid de data aceasta.

Maica stareta a manastirii povesteste cum originile schitului se gasesc la inceputul secolului al XVIII-lea, pesemne in 1702. Numele asezamantului se presupune a fi de origine sarba, cuvantul „tarnita” fiind folosit in Moldova cu sensul de sa. Se presupune ca printre lucratorii care confectionau sei de lemn se aflau si calugari („Calugarii de la Tarnita”). Acestia din urma, impreuna cu altii, s-au asezat la Vitanesti plecand de la Babele, iar datorita faptului ca incepusera sa fie inconjurati de casele satenilor, calugarii, dorind sa se retraga cat mai mult in pustietate, si-au inhamat magarii si au pornit in sus, retragandu-se spre munte. Legenda spune ca, in timp ce urcau spre locul noului locas, magarului care era incarcat cu podoabe bisericicesti i s-a rupt tarnita. Considerand aceasta un semn divin, calugarii s-au oprit aici, iar asezamantul a primit numele „Sihastria de la Tarnita” - adica locul din pustie unde magarului i s-a rupt tarnita.

In 1950, manastirea de calugari este transformata in manastire de calugarite, dar in 1959 si acestea sunt alungate in urma decretului 410, astfel ca, vreme de 30 de ani, toate cladirile sunt ruinate si distruse, viata monahala fiind reluata abia dupa 1990 de maicile venite aici sa se nevoiasca.

Biserica veche (cea arsa in 2006) era datata la 1702-34, fiind o constructie de lemn asezata pe fundatie de beton, cu zona altarului intarita cu stalpi. Biserica avea forma de cruce, cu un pridvor inchis care pare sa fi fost adaugat mai tarziu. Naosul avea abside largi, dar putin pronuntate, si era delimitat de pronaos prin doi stalpi de lemn, iar catapeteasma era din lemn simplu si ajungea pana sus la bolta. Deasupra naosului se afla o turla de forma hexagonala, asezata pe un tambur patrat, iar partea terminala avea forma unei mitre arhieresti. Turla era acoperita cu tabla si luminata de trei ferestre, existand, de asemenea, ferestre in altar, naos si pronaos, toate avand rame de lemn si forma dreptunghiulara, cu alte ferestre mici, arcuite, deasupra. Interiorul era tencuit si zugravit in alb, ca si exteriorul, dusumeaua fiind de scandura. Vremea a inceput sa-si puna amprenta asupra bisericii, astfel ca in 1805 suporta importante reparatii, iar alte lucrari de acest gen se fac in anii 1919-20, cand se remediaza stricaciunile suferite in urma primului razboi mondial, insa cel de al doilea razboi mondial duce din nou la agravarea deteriorarii locasului.

La 20 metri nord de fostul altar se inalta clopotnita din lemn, acoperita initial cu sindrila, iar ulterior cu tabla, fiind asezata pe patru furci de lemn cu zidire intre ele. Clopotele actuale au fost turnate in 1929 prin contributia credinciosilor din Vitanesti, dar si altor sate din jur.

In apropierea bisericii se afla si cladirile utilitare in care sunt adapostite chiliile maicilor, unele dintre ele avand cerdacuri si verande pline de flori, majoritatea zugravite in alb, iar cele mai vechi acoperite inca cu sindrila.

Pe masura ce schitul s-a dezvoltat s-a construit si o noua cladire care adaposteste si paraclisul de iarna, folosit insa acuma pentru slujbele din fiecare zi.

Intregul asezamant, ridicat intr-o poiana si inconjurat de dealuri inverzite si impadurite, este o oaza de frumusete si de credinta, aducand in sufletele credinciosilor ce se nevoiesc cu drumul greu numai bucurie si liniste, sustinand ca intr-un gand ceea ce gasim scris la intrarea in paraclis:

Chiar daca vechea biserica de lemn nu mai exista, chiar daca arhitectural acest mic asezamant este momentan „stirbit” de o componenta esentiala a sa – biserica, pot spune cu mana pe inima ca „omul sfinteste locul”, si, in cazul acesta, maicile si predicile parintelui au avut o contributie imensa: e ca si cum cineva ti-ar spune ca poti sa zbori si tu nu il crezi evident, pt. ca in mod vizibil cu ochii trupesti vezi ca nu ai aripi, dar comportamentul si atitudinea maicilor te face sa iti dai seama si sa vezi cu ochii duhovnicesti ca de fapt fiecare dintre noi are niste aripioare, asa ca de ingeras, cu care poate sa zboare, dar nu in America sau in China, ci numai spre cer, numai spre Creatorul nostru. „Cautati imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte se vor adauga voua !”

Si evident nelipsita pisica din orice manastire, o pisica pisicoasa rau !

PS: Informatiile de mai sus au fost preluate de pe site-ul revistei magazin si din povestirile maicii starete Tomaida.

Manastirea Lepsa: Floriile lui 2009

2009-04-23T15:49:00.009+03:00

Avandu-si inceputurile ca o sihastrie de codru, manastirea Lepsa se afla in imediata vecinatate a comunei Lepsa, din judetul Vrancea - localitate ragiungibila pe DN2D ce leaga Focsani de Tg. Secuiesc, avand ca orasel inaintemergator micutul Tulnici.

Sub influenta schitului de la Poiana Marului, puternic focar de traire ortodoxa si viata monahala la mijlocul secolului al XVIII-lea, in 1789 vrancenii ridica pe cheltuiala proprie schitul Lepsa, cu conditia sa le fie respectat dreptul de ctitori. La inceput, schitul a fost locuit de monahi, iar razesii care il intretineau au creat aici o mica fundatie, dar in 1929 schitul arde pana in temelii, fiind salvata doar icoana Sf. Ierarh Nicolae. Lucrarile de refacere readuc constructiile actualului asezamant, iar in 1952, din lipsa de personal, schitul este transformat in manastire de maici. Din pacate, in 1959, schitul va fi desfiintat in mod abuziv prin decretul 410, calugaritele fiind nevoite sa ia calea pribegiei. Astfel, locasul ramane in paragina, biserica este inchisa pt. orice fel de slujbe, corpul de chilii este luat de liceul Al. I. Cuza din Focsani, iar chiliile vechi din turnul clopotnita sunt transformate in magazin forestier. Astazi insa, aproximativ 20 de maici si surori muncesc din greu pt. a mentine vechiul schit Lepsa si pt. a-i da o noua forma de viata monahala.

Arhitectura manastirii socheaza prin modestie si traditie seculara intr-o vreme in care un anume fel de "civilizatie" acapareaza tot mai mult, prin construirea de vile, locurile unde altadata erau schituri pustnicesti in care vietuiau si se rugau cuviosi parinti sihastri.

Biserica, avand hramul Nasterea Maicii Domnului, este construita din lemn pe fundatie de piatra, avand forma de cruce si urmarind fidel succesiunea clasica pronaos, naos si altar. In cazul de fata, pridvorul ce precede pronaosul este inchis, facand practic parte integranta din arhitectura interioara a bisericii. Volumetria bisericii este dominata de o turla mare, oarba, de forma patrata, ce domina deasupra acestui pridvor. Peretii, atat la interiori, cat si la exterior, sunt captusiti cu scandura, iar acoperisul este din sindrila.

Catapeteasma din lemn este pictata si ornamentata cu o sculptura aplicata, oferind o cromatica nemaintalnita locasurilor de cult, care prin originalitate si armonie atrag negrait atentia.

Vechea clopotnita din turnul de acces a fost renovata si s-a incercat redarea aspectului initial al acesteia, astfel incat pozitia sa dominanta asupra accesului marcheaza negresit si smereste trecatorul ce patrunde treptat in curtea manastirii.

In mod similar, corpul de chilii din partea nordica a fost renovat integral, capatand o noua infatisare si fiind integrat noilor extinderi si constructii ce se ridica de jur imprejurul bisericii. Se construiesc noi corpuri de chilii si staretia, iar paraclisul nou este integrat acestora, avand interiorul pictat in fresca.

In partea estica s-a construit o cladire noua de zid, in forma de L, cu trapeza si chilii precedate de cerdacuri largi si o terasa inchisa, iar in curtea din jurul bisericii s-a ridicat de asemenea un aghiasmatar din lemn. In felul acestea, corpurile nou construite incadreaza aproape perimetral biserica, aducand cu ideea de incinta a manastirilor mai vechi.

PS: Informatiile de mai sus au fost preluate din pliantul manastirii Lepsa.

Schitul Bradu: loc de reculegere si rugaciune - Craciun 2008

2008-12-29T14:00:00.009+02:00

Situat in satul Gurguiata, aflat la 7 km de statiunea Baile Olanesti, schitul Bradu se afla parca intr-o lume mai aproape de Dumnezeu. De ce mai aproape de Dumnezeu ...... ??? In primul rand, pentru ca acolo nu se ajunge cu masina, iar credinciosul trebuie sa faca macar acei cativa km de pasi pana la poarta schitului, si, chiar si prin aceasta mica nevointa, omul se apropie de Dumnezeu. Si, in al doilea rand, pentru ca nu exista utilitati, in afara de curent electric, stalpii de electrificare mergand constiincios pana in curtea schitului ...... ii vad ca pe interventia malefica a omului in gradina Domnului, mi-as fi dorit atat de mult sa nu fie curent electric la schit si sa se stea la lumina lumanarii, dar ca un raspuns la visul meu, totusi, la slujbele de seara maicile folosesc in continuare numai lumanari.

Actualul schit Bradu, cu hramul Sfantul Ioan Botezatorul, a fost construit in 1784 de Ieromonahul Sava, avand la baza temelia unui schit mai vechi, denumit Schitul de sub Rapa Bradului, acesta din urma fiind atestat documentar in 1737.

In secolul al XIX-lea, documentele ne arata ca schitul se afla intr-o stare deplorabila, aproape de ruina. In 1861, chiliile erau fara acoperis, iar clopotnita era netencuita. Iarna anilor 1863-64 contribuie la degradarea acestui schit, cand, datorita zapezii, acoperisul s-a prabusit, iar ornamentele in relief (ciubucurile) au cazut din cauza inghetului.

In 1854-55, schitul este alaturat manastirii Saracinesti si trecut ca apartinand Episcopiei de Ramnic, iar in anul 1904 aici nu mai era nici un calugar. In anul 1960 este lasat in pustiire si sortit parca pieirii definitive, parand ca soarta sa va fi pecetluita uitarii. In anul 1996, dupa 36 de ani de pustietate si degradare, au fost aduse cateva maici, avand ca duhovnic pe staretul schitului Patrunsa.

Actuala biserica este o constructie de zid, in forma de corabie, fara turla, semanand mult cu biserica veche de la schitul Iezer. Biserica are interiorul impartit clasic in altar, urmat de naos si pronaos, iar spre exterior este terminata cu un pridvor deschis, sustinut de sase coloane.

Datorita dimensiunilor sale foarte reduse, aspect coroborat si cu grosimea simtitoare a zidurilor, spatiile interioare fac parte parca dintr-o alta lume: altarul este minimal, naosul este cel mai mare spatiu al bisericii, dar are dimensiuni interioare de o inimaginabila modestitate, pronaosul devine practic un spatiu de trecere. Spatiile sunt atat de mici, incat senzatia de sufocare nici nu mai are timp sa se instaleze, esti pur si simplu uimit de cat de mica si functionala poate fi o astfel de biserica ......... in zilele noastre.

Catapeteasma ce desparte naosul de altar este din piatra, avand in mod ne-traditional doar 2 goluri, in loc de 3, dar avand in vedere dimensiunile reduse ale bisericutei, functiunea s-a adaptat in acest caz in mod automat necesitatilor liturgice.

Naosul este riguros separat de pronaos, trecerea facandu-se printr-un gol marginit la partea superioara de o acolada, dimensiunile golului fiind asemeni intregii biserici atat de reduse, incat se simte cu adevarat transpus in plan arhitectural acea afirmatie binecunoscuta: „stramta este calea catre cer .........”

Singurul spatiu caruia nu i se simte adevarata dimensiune minimala este pridvorul, care, prin calitatea sa de spatiu de tranzitie, pare mai extins, totul fiind insa numai o iluzie datorita legaturii nemijlocite cu exteriorul (spatiu semi-deschis).

Pictura originala a fost realizata in 1783-84 de catre Popa Dimitrie Zograf, pe vremea domnitorului Mihai Sutu, si acopera aproape in totalitate interiorul bisericii, cat si peretii si bolta pridvorului:

Din pacate, vicisitudinile vremurilor au afectat si afecteaza starea frescelor, lacune majore, desprinderi de material istoric si prezenta a bogate fisuri si crapaturi fiind principalele tipuri de degradari vizibile pe suprafata picturala.

Tehnica moderna face insa victime si in aceasta micuta bisericuta, astfel incat un intrerupator si un bec montate aparent peste pictura murala dau nastere unei discrepante cu totul inadecvata statutului de monument istoric:

Corpul clopotnita este practic mai mare decat biserica in sine, avand doua etaje unde se gasesc doua chilii la nivelul intermediar si camera clopotelor la ultimul nivel.

Spatiile de locuit pentru maici si pentru pelerini se maresc de la an la an, un nou corp fiind in constructie si un corp mai vechi fiind deja dat in folosinta in imediata vecinatate a turnului clopotnita.

Prin munca si rugaciune, maicile au reusit cu adevarat sa schimbe imaginea schitului, sortita disparitiei in ultimul secol, realizand lucrari de consolidare si chiar extindere a acestuia.

Fie ca voia Domnului sa pastreze vie credinta, prin viata sfanta a locasurilor monahale de pe acest pamant, ca expresie vie a unei vieti de nevointa impletita cu rugaciunea neincetata. Doamne ajuta !

PS: Informatiile de natura tehnica (istoric, descriere arhitecturala etc) au fost preluate si adaptate de pe site-ul Arhiepiscopiei Ramnicului si din pliantul Schitului Bradu, cat si de pe urmatorul site studentesc.

Schitul Iezer: credinta si nevointa - Craciun 2008

2008-12-28T14:03:00.019+02:00

Schitul Iezer, alaturi de vecinele sale din acelasi munte – Pahomie si Patrunsa, sunt dintre cele mai izolate sihastrii din nordul Olteniei. Accesul catre valea Cheii, in zona careia sunt raspandite cele 3 schituri, se face la nord de satul cu acelasi nume, rascrucea catre aceasta directie gasindu-se chiar inainte de intrarea in satul Olanesti, ante-mergatorul statiunii Baile Olanesti.

Asezat pe o ridicatura in stanga paraului Cheia, schitul Iezer se ridica intr-o poienita unde se spune ca in vremuri stravechi exista un mic iezer (lac de munte), de la care si-a luat denumirea. Primii ctitori ai acestui sfant lacas, pomeniti in pomelnicul ce se afla astazi la Biblioteca Academiei Romane, sunt Radu cel Mare (1377-83) si fiul sau Mircea cel Batran (1386-1418), asezamantul monahal dovedind astfel o vechime cel putin de la sfarsitul secolului al XV-lea. Din actele emise de cancelariile domnesti ale voievozilor Radu cel Mare si Neagoe Basarab reiese ca, la inceputurile secolului al XVI-lea, Iezerul era manastire de calugari, cu hramul Schimbarea la fata a Domnului (Obrejania).

Cu trecerea timpului, acest schit s-a degradat, dar a fost refacut si intarit prin diverse danii domnesti, intre anii 1552-54, de voievodul Mircea Ciobanu impreuna cu sotia sa, doamna Chiajna (fiica voievodului Petru Rares). Nu se stie insa motivul pentru care a fost coborat amplasamentul schitului la 500 m distanta de cel vechi, mai jos inspre albia raului, schimbandu-se si hramul in Intrarea in biserica a Maicii Domnului (Vovidenia).

Dupa refacerea schitului Iezer, aici s-a adapostit o mare obste monahala cu peste trei sute de calugari. O parte dintre acestia traiau viata de manastire, iar alti calugari se nevoiau in sihastrie, prin pesteri sau prin chilii din apropiere, venind doar duminica si in zilele de sarbatori sa asiste la slujbe. Dupa aceasta perioada de inflorire, asupra schitului se abate urgia si este distrus, fiind ucisi toti calugarii de catre un nemes pagan care cauta comori ascunse in zidurile manastirii. Locul in care au fost ingropati cei aproximativ 300 de oameni ucisi atunci se numeste si astazi Crucile Mosilor, aflandu-se mai jos cu 500 m de manastire.

Astfel, in 1692, manastirea se afla „de tot pustie, nelocuind macar un calugar sau alt om pamantesc si biserica fiind surpata detot”. In pisania din 1720 se mentioneaza ca schitul a fost terminat in 1567-68, dupa moartea ctitorului, si ca in anul 1700 schitul era pustiu si surpat. Un rol important in refacarea schitului la sfarsitul secolului al XVII-lea l-a avut Cuviosul Antonie Schimonahul (1628-1720), care, intrand in viata monahala abia la varsta de 64 de ani, renunta la ideea de a merge la Sfantul Muntele Athos, intrand mai intai la Saracinesti, si abia in 1693, la indemnul episcopului Ilarion, se stabileste la schitul Iezer.

In 1714, Cuviosul Antonie reface schitul, rezidind biserica, construind chilii, donand toate economiile sale, dar si muncind personal la ridicarea salasului, dupa cum spune si inscriptia de pe peretele bisericii: "Aceasta Sfanta Biserica unde se praznuieste Vovidenia facutu-o dintru intaiu raposatul Mircea Voievod cu Doamna Chiajna la 1553 si prin trecerea vremurilor din necautare s-au surpat, iar mai pe urma s-a facut de iubitorul de Dumnezeu, Chir Ilarion Episcop, ajutand si Antonie schimonahul, iar acum, in zilele lui Damaschin, Episcop al Ramnicului, s-au zugravit si s-au infrumusetat de smeritul intre Ieromonahi Chir Nicolae, Sin Nicoli ot Teius meseta Mart din 9 leat 7222 (1714)."

Vazandu-si munca finalizata, manastirea fiind de acum din nou in activitate, la 1705, Sf. Antonie se retrage intr-o mica chiliuta sapata de el in stanca, vietuind in pustnicie, indeletnicindu-se cu munca si rugaciunea (in 1992, este canonizat si se praznuieste la 23 noiembrie).

Biserica veche a schitului, purtand hramul Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, este de dimensiuni reduse, atat cat sa serveasca necesitatilor monahilor ce se nevoiau in acel loc. Biserica este asemanatoare celei de la schitul Jgheaburi sau Bradu, doar ca aici lipseste pridvorul. Are forma de nava, cu proscomidie, naos cu doua ferestre, cu o usa laterala la nord si cu prestol in fereastra. Volumetria exterioara este lipsita de turle sau abside laterale, rezumandu-se la un corp simplu, cu peretii exteriori traversati de un brau median si ritmati de ocnite la partea superioara a fatadelor (pe fatada vestica ocnitele sunt pictate, pe restul fatadelor ramanand in alb).

Pictura din interiorul bisericii pare sa fi fost facuta mai tarziu, poate prin anul 1720, de ieromonahul Nicolae, interiorul fiind integral acoperit in fresca, contribuind la specificitatea spatiului creat de volumetria modesta si zidurile groase. Pictura va fi restaurata intre anii 1865-70 de Ieromonahul Dositei si in anul 1881 din porunca Staretului Nicandru, zugravindu-se din nou tinda, o parte din altar si se scrie pisania, pictor fiind Moise Zugravul. Catapeteasma bisericutei este din zid, naosul este despartit de pronaos printr-un perete, care are o deschidere pe mijloc cat o usa, iar nisele cu icoane pictate impodobesc doar fatada pronaosului.

La exterior numai fatada vestica are cateva repezentari iconografice, care imbogatesc insa si contribuie in acelasi timp la simplitatea volumetrica si cromatica arhitecturii bisericii. Pe fundalul spoielii de var de un alb imaculat, cele cateva fresce cu o bogata cromatica atrag negresit privirile.

Lucrarile de restaurare au conservat si curatat fatadele bisericii, rezolvand si scurgerea apelor pluviale in curte, printr-o sistematizare verticala riguroasa cu rigole si drenuri.

Ca urmare a restaurarilor succesive, o noua pisanie de pe zidul bisericutei spune urmatoarele: "Cu vrerea Tatalui, cu ajutorul Fiului si cu plinirea Sfantului Duh s-a restaurat pictura Bisericii sfantului Schit Iezer, cu hramul Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, intre anii 2003-04, prin contributia Sfintei Episcopii a Ramnicului, in timpul arhipastoririi P.S. Episcop Gherasim."

Chiliile zidite de Cuviosul Antonie se pastreaza si astazi, in partea de apus a bisericii, avand un subsol spatios pentru depozitarea celor necesare intretinerii vietii monahale. Schitul a fost restaurat intre anii 1865-90, cand s-au reparat si chiliile si s-a zidit clopotnita, iar intre anii 1909-12, ctitoria aflandu-se "in saracie de istov", Iosil Lascu Protosinghelul zugraveste in intregime altarul, aseaza doua clopote in clopotnita, repara chiliile, facand si alte imbunatatiri gospodaresti.

Schitul Iezer are in prezent trei cladiri din zid, etajate, cu o cursiva pe aproximativ 2 laturi din lemn, curtea interioara de mici dimensiuni fiind inconjurata cu zid de piatra, sprijinit de cativa contraforti laterali.

Actualul ansamblu cuprinde si chiliile noi din aripa de nord si din aripa de sud, iar la sfarsit de mileniu se construieste Paraclisului Sf. Antonie, amplasat in partea de nord-est a incintei, in capatul laturii ce adaposteste chiliile de nord, langa turnul-clopotnita.

Clopotnita este din zid si are o chilie in interiorul ei, strajuind corpul cu doua niveluri aflat pe latura nordica a ansamblului. Pe latura de est, alaturat turnului-clopotnita niste mici anexe din piatra inchid si cea de-a patra latura a incintei.

Chiar daca initial au fost construite cu alt scop, aceste anexe sunt transformate si amenajate in chilii, cu acces din exterior insa, si nu din curtea interioara. Peretele din piatra aparenta orientat spre biserica veche si curtea manastirii ofera o imagine rustica, dar care se incadreaza in arhitectura lacasului. In felul acesta, se intregeste forma de patrulater a manastirii, biserica fiind inconjurata pe patru laturi de corpuri de chilii, si strajuita la est de turnul clopotnita.

Schitul se mai extinde inspre padure cu cateva anexe gospodaresti, un grajd pentru vite cu fanar deasupra si alte spatii de depozitare necesare oricarei gospodarii de dimensiuni considerabile.

Viata monahala a fost dusa in acest loc de calugari pana in anul 1946, iar mai apoi, pana in anul 1960, locasul de rugaciune a fost ocupat de maici. Dupa decretul din 1959 dat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, maicile sunt obligate sa paraseasca schitul, abia dupa evenimentele din anul 1989 revenind, iar acum viata monahala se desfasoara normal. Obstea de maici din prezent se ostenesc sa duca mai departe traditia monahala existenta aici de mai multe secole.

Schitul Iezer este destul de cunoscut atat din punct de vedere istoric, cat si religios, mai ales prin pelerinii care vin sa se inchine la Sf. Moaste ale Cuviosului Antonie. La toate acestea s-ar mai adauga cateva amanunte, care tin insa de imaterial, de atmosfera, de momentele traite acolo, si cu siguranta nu prisosesc parerile personale, care, influentate fiind de cele cateva zile petrecute in mijlocul maicilor de acolo, constituie poate cel mai important mesaj de transmis ........ de suflet si din suflet !

Domnul sa va calauzeasca pasii intr-acolo !

PS: Informatiile mai sus prezentate, au fost selectate si prelucrate de pe site-ul Arhiepiscopiei Ramnicului, de pe siteul crestin-ortodox si din pliantul Schitului Iezer.

In legatura cu trecutul: Sinca Noua (II): obiceiuri si impresii

2008-11-16T17:25:00.009+02:00

O nunta in Sinca Noua poate fi un bun pretext pentru oamenii satului de a veni si a impartasi noi experiente alaturi de "intrusi" .............. si, de ce nu, poate ca, daca vad mireasa, le va purta noroc acest mic "amanunt" ......... asta spun cel putin femeile care s-au adunat si stau sa astepte coborarea miresei.

Este adevarat ca tinerii pleaca de la sate din ce in ce mai mult si nuntile se fac mai mult la orase sau cel putin in statiuni cautate, ca asa este monden, astfel incat o cununie religioasa la mica bisericuta de lemn din Sinca Noua este un eveniment foarte important pentru localnici, este ceva scos din tiparele de zi cu zi, chiar daca ei nu au nici o legatura cu nuntasii, dar au o legatura invizibila, "intangibila" - asa zisa traditie cu mediul in care se desfasoara ! Ca urmare, este un pretext ca ei sa se stranga, cu mic cu mare, cu scaunel cu tot, ca sa nu oboseasca, si sa astepte coborarea miresei de la biserica ..... pe acel drumulet micut si pietruit, singura cale de acces din sat la biserica din deal.

Si sa nu uitam de mireasa cea mult asteptata de femeile din sat, a aparut in sfarsit, s-a lasat asteptata cum face de obicei o mireasa, dar oamenii au asteptat rabdatori, pentru ca aici, in lumea satului, timpul are o alta dimensiune, daca nu este chiar o alta notiune. Oamenii au mai multa rabdare si nu se grabesc, pun mai mult suflet in lucruri marunte, cum ar fi venirea unor miri straini sa se cunune la biserica din satul lor ....... si cand primesti urari din partea unor straini, dar straini ai "locului", parca altfel iti tresalta inima de bucurie !

Sa le binecuvanteze Domnul legatura si Casa de Piatra !

In legatura cu trecutul: Sinca Noua (I): biserica de lemn

2008-11-16T17:20:00.022+02:00

Desi astazi ne-a ramas ca marturie numai manastirea brancoveneasca de la Sambata de Sus, izvoarele ne atesta ca altadata erau mai multe manastiri si schituri in tot lungul Tarii Oltului, mai ales la poalele padurii (cam 35 la numar - in total). Acestea insa au fost arse ori daramate la 1761, din ordinul generalului A. Buccow, infuriat impotriva lor, fiindca unirea sprijinita de imparateasa Maria Tereza gasea in calugari cei mai hotarati adversari. Manastirile au disparut, dar amintirea lor este pastrata pana astazi, legata de locurile pe care au fost ridicate. Pe hotarul comunei Sinca au fost mai mult de 5 manastiri, iar in jurul celor mai adancite in padure s-a inchegat si un nou sat, Sinca Noua (1761-65), in care oamenii s-au restabilit, pentru a fi mai feriti si mai aproape de Dumnezeu.

Biserica manastireasca de lemn de la Sinca Noua este asezata pe unul din dealurile de deasupra satului, intr-un cadru mirific, care ne aminteste de acea comuniune a omului cu natura si, impicit, a arhitecturii vernaculare cu natura inconjuratoare.

In urma framantarilor pricinuite de uniatie, aceasta a devenit biserica parohiala, pana acum 56 de ani, cand satul si-a facut o biserica solida de caramida in vale, vechiul lacas ramanand astfel numai al cimitirului.

Intr-una din pietrele de temelie, a fost gasita la restaurarea din 1927 o bucata dintr-o piatra cu urmatoarea inscriptie: "Aceasta sf. manastire .......... e intru cinstea sfantului Ap. Petru intru zilele inaltatului imparat Carol VI si s-a nevoit a o cladi jupanul Bica in iunie 29, anul 7237/1729 .........." Manastirea se pare insa ca este pomenita in documente numai de la 1748, astfel incat singura atestare inainte de aceasta data este inscriptia incompleta din temeliile bisericii.

De dimensiuni mai mult decat modeste, bisericuta este alcatuita dintr-un singur volum, compact, unitar, care parca face un tot comun cu acoperisul destul de abrupt si cu micuta clopotnita. Perceputa de la intrare, fatada de vest este primitoare, in timp ce fatadele laterale dezvaluie parca surpriza unui lacas de cult care poate salaslui intr-un spatiu atat de mic si de bine gandit in acelasi timp: in fond si la urma urmei, pentru nevoile oamenilor.

Biserica este construita din barne de brad fatuite, fara increstaturi ca podoaba, cu grosimea intre 10 si 13 cm, numai peretii altarului fiind din barne de fag, fatuite cu barda, cu grosimea intre 8 si 10 cm; talpile de jur imprejur sunt din lemn de stejar, afara de cea de la intrare, care este de asemeni de brad. Din pacate majoritatea barnelor sunt cotropite in prezent de atac fungic in zonele invizibile, cu umiditate, si atac xilofag, vizibil chiar pe fatadele bisericutei, dar care, in lipsa unor degradari foarte avansate, pesemne ca nu mai este activ. Inlocuirea elementelor profund afectate, si mai ales a rezistentei slabite a acestora, este o problema de prima necesitate, care trebuie rezolvata ori de cate ori i se constata agravarea, prin acea nelipsita, dar doar prin hartii formale, monitorizare a monumentelor istorice.

Dupa cate isi aduc aminte oamenii, biserica nu a fost niciodata tencuita si zugravita, iar inainte de refacerea de la 1927, naosul bisericii era mai lung cu circa 1,20 m, si se pare ca era si tinda femeilor, care ar fi avut 4,5 - 5 m. Putem oare sa ne imaginam cum era adevarata silueta a bisericii de odinioara, proportiile actuale ale acesteia inscriindu-se parca fara voie in acel "dreptunghi de aur", in care raportul dintre laturi este un numar cat se poate de placut ochiului .... desi 1,69 nu ne spune aproape nimic, in momentul in care transpunem acest raport in laturile unui dreptunghi situatia pare ca se schimba brusc, iar vizual este una din cele mai preferate forme de catre ochiul uman.

Comuniunea omului cu natura inconjuratoare si respectul fata de aceasta au facut de fapt ca, secole de-a randul, arhitectura vernaculara sa imite si sa preia proportiile din natura, atat de placute ochiului - respectiv aceast "raport de aur", pentru ca aduc aminte de mediul in care am fost pusi sa traim si, in acelasi timp, pentru ca arhitectura vernaculara se ridica si este in stransa comuniune cu acest mediu din jurul nostru.

Parca pentru a culmina aceasta proportie perfecta, fatada dinspre est este o dovada a raporturilor armonioase care pot exista intre doua elemente cat se poate de simple: partea posterioara a altarului si acoperisul de deasupra absidei acestuia.

Absida altarului are patru laturi: cele din vecinatatea catapetesmei si cele de la rasarit, care sunt foarte scurte, de altfel. Capetele barnelor din peretii altarului sunt intretaiate afara in cheotori, oferind ochiului acea decoratie arhitecturala care parca se cere, dar, care in acelasi timp, ar fi fost prea pretentioasa daca ar fi recurs la incrustatii sau alte mijloace decorative:

Intreaga biserica este acoperita cu sindrila, reinnoita, acoperisul naosului continuandu-se elegant si deasupra altarului, urmand forma curba a absidei. Accesul la clopotnita scunda de deasupra pronaosului se face pe o scara in care au trebuit scobite treptele, astfel incat accesul abrupt este facilitat prin utilizarea unor elemente care fac parte din vocabularul nescris al componentelor bisericilor de lemn.

Sindrila reinnoita, desi nu mai este un material de invelitoare folosit in zilele noastre, este pusa in opera asa cum maestrii de odinioara o faceau si asa cum ei au transmis aceasta "reteta", prin viu grai, din generatie in generatie, si mai ales cu multa dragoste pentru rodul muncii lor.

Deasupra naosului este o bolta semicilindrica, care desi nu a mai fost refacuta la restaurarea din 1927, la restaurarea din 1996 a fost reconstruita dupa documentele de arhiva. Panzele boltii se sprijina pe un manunchi de nervuri arcuite, scandurile care alcatuiesc bolta actuala avand dispozitia originala conform documentatiei istorice.

Usile altarului au o inaltime de 160 cm, latimea usilor fiind de abia 58 cm la cele diaconesti, si 64 cm la cele imparatesti. Un aspect important pentru atmosfera de interior a bisericutei sunt icoanele cu pictura naiva, facute pesemne de oameni din popor, si care redau de fapt, in modul cel mai sincer cu putinta, cum este perceput Dumnezeu - Tatal si Fiul si Maica Domnului, cum sunt ei vazuti de oameni simpli, fara scoli inalte si pregatiri speciale, dar cinstiti si cu frica de Dumnezeu. Icoanele ce strajuiesc usile imparatesti oglindesc cel mai bine acest fapt, naivitatea picturii lor exprimand de fapt sinceritatea cu care omul se intoarce smerit si cu pocainta catre Dumnezeu, dar se intoarce cu fata - recunoscandu-si greselile, nu cu spatele - plin de mandrie si indiferenta, si il reprezinta pe Dumnezeu asa cum il vede ca facand parte din viata sa de zi cu zi: mai gras, imbracat in straiele portului popular, in culori foarte vii, etc ............ o reprezentare mai aparte, dar care il ajuta pe om sa il aiba pe Dumnezeu in viata sa, pentru ca asa il intelege, asa ii intelege pildele din evanghelie, asa ii par mai putin grele nevointele si incercarile prin care trebuie sa trecem, prin voia Celui de Sus.

Ferestrele naosului, cate doua de fiecare latura, au fost scobite in cate o singura bucata de lemn, lumina ferestrelor fiind de 15x66 cm; catre interior, acestea au un mic jgheab, in care era altadata sticla, prinsa sus si jos in cuie de lemn, iar in peretii interiori se vad mai multe orificii, in care se aplicau orizontal, drugulete de lemn, ca sa apere geamul de lovituri. Ferestrele altarului, cate una de fiecare absida, sunt mai mici decat cele ale naosului si au fost realizate numai prin crestaturi adanci in cate doua barne invecinate, cele dinspre nord si sud avand dimensiunile de 19x29 cm, iar cele de la est 19x45 cm.

Detaliile de constructie sunt deosebit de impresionante, atat prin maiestria imbinarilor, cat si prin modul in care acestea imobogatesc fatadele bisericutei, chiar daca la prima vedere nu ne dam seama de aceasta contributie. Capete de barne, de diferite dimensiuni si forme, ies pe fatadele bisericii si sunt lasate aparent, ca dovada ca ceva acolo inauntru se petrece in spatele peretelui: fie ca sunt imbinarile de colt, fie ca provin pur si simplu de la un fragment de perete interior, ritmul lor neobosit creat pe inaltimea fatadei da o nota aparte, specifica arhitecturii de lemn.

Motivul vizitei la aceasta bisericuta a fost cu atat mai binevenit cu cat este o dovada a credintei nestramutate a oamenilor in Dumnezeu ! Doamne ajuta !

Manastirea Sihastru: o oaza de credinta

2008-08-07T14:31:00.014+03:00

Manastirea Sihastru din judetul Vrancea, satul Ploscuteni este ctitoria hatmanului Sendrea, din anul 1474. Dupa unii cercetatori insa, ar fi vorba de un hatman Sendrea din secolul al XVII-lea, care a ctitorit acel asezamant la 1748.

Intreaga manastire este dispusa astazi in forma traditionala, cu chilii de jur imprejurul bisericii, lasand insa libera numai partea estica, astfel incat credinciosii pot privi biserica in momentul in care se accede pe sub turnul clopotnita de acces.

Chiliile de pe partea sudica si cea nordica sunt dispuse aproximativ pe laturile unui trapez, distingandu-se ca si corpuri de cladire izolate si separate intre ele, avand rezolvare simpla - cu o prispa de lemn din care se accede in chilii sau grupari de chilii.

Corpul staretiei si casa veche arhiereasca se gasesc pe latura vestica si se disting ca volum si rezolvare arhitecturala de celelalte corpuri de chilii, iar in anii 1990, s-au facut lucrari de finisare la aceste corpuri ale manastirii.

Indeosebi staretia denota o rezolvare atat in fatada dinspre biserica, cat si in fatada opusa acesteia, care teoretic era orientata initial in afara manastirii, astazi inconjurata de livada si culturi cu diferite plantatii.

La inceput manastirea a avut biserica de lemn, iar biserica actuala a fost zidita abia in 1892 si a fost repictata dupa cutremurul din 1940. Pictura veche s-a deteriorat insa, astfel incat intraga biserica a fost repictata in anii '80. Ultima restaurare, cu adaugiri si extinderi (turla pe naos si tinda) s-a facut intre anii 1980-85. Astazi, la exterior biserica este zugravita in alb, cu o spoiala de lapte de var, contrastand puternic cu interiorul bogat pictat, in stilul clasic al bisericilor moldovenesti.

Exista si o colectie muzeala, compusa din obiecte de cult, carte veche bisericeasca si icoane, din pacate foarte degradare de atac xilofag, dar, din fericire, inactiv in prezent.

Vara se tin slujbe de 3 ori pe zi, in fiecare dimineata preotul facand Sf. Liturghie. Vecernia este destul de scurta si maicile sunt mai mult ocupate cu munca campului sau la gospodaria de animale, la Utrenia de seara fiind insa prezente negresit. Atmosfera este calma, linistitoare si ai impresia ca traiesti intr-un mic sat de crestini de acum 2000 de ani, unde fiecare roboteste in legea lui, exceptand faptul ca este canalizare si curent electric. Din pacate si precum bine stim, aceasta randuiala nu mai este posibila in zilele noastre, asa ca maicile prin viata lor aparte ne amintesc de cum traiam si noi oamenii de odinioara, cu gandul la Dumnezeu peste tot si in toate .... Domnul sa va ajute !

Din proprietatiile manastirii, campuri si lanuri nesfarsite ...

Din livada cu pomi fructiferi: meri, pruni, ciresi .... si din gradina de flori a manastirii:

In sfarsit, din nelipsitele pisici ale manastirii:

Dumnezeu sa va calauzeasca pasii si gandurile spre biserici si manastiri, schituri si locasuri poate de mult uitate, dar bineplacute Domnului ! Doamne ajuta !

Centrul Polus - Cluj Napoca - sesiune examene iunie 2008

2008-07-14T20:00:00.013+03:00

Cum se apropia cursul de restaurare de final, dupa sesiunea de examene am fost cu colegii in Polus Center, mare centru comercial construit la celalalt capat al Clujului fata de Iulius Mall ........... Initial eram foarte incantata, pt. ca ma gandeam ca o sa vad cine stie ce mare arhitectura moderna si contemporana, dar ajuns acolo, numai uitandu-te din parcare, simti cum ti se taie picioarele ...... senzatia este oarecum copilareasca si se creaza impresia ca ai ajuns intr-un fel de Disney Land, unde turnulete medievale te introduc in atmosfera cavalereasca a vremurilor medievale.

Ideea este urmatoarea: pe o arhitectura de fatade moderne si neutre au fost atasate si adosate, anexate sau lipite mai degraba, niste turnuri medievale de acces in centrul comercial, placate cu piatra aparenta binenteles.

Aluzia la un oras istoric medieval este evidenta, problema se pune insa d.p.d.v. istoric, daca pe acest amplasament a existat vreodata asa ceva, pt. ca centrul vechi al Clujului este totusi suficient de departe ca sa-l putem lua de referinta !?

Si intr-adevar, pe acest amplasament au fost gasite niste ziduri vechi, puse in valoare de altfel prin prezenta in pardoseala a unor careuri de sticla groasa securizata prin care se pot admira ! Pacat insa ca detaliile de executie nu prea au tinut cont de acea problema vesnica a zidurilor vechi: prezenta umiditatii ascensionale, care ajunge la suprafata zidului prin capilaritate, evaporandu-se, aparand fie pe fatadele istorice, fie transformandu-se in picaturi de condens intr-un spatiu inchis, fara posibilitatea de a respira (cum este cazul de fata):

Ramasitele antice sunt insa minuscule in comparatie cu dimensiunile actualului centru comercial, motiv pentru care pare in continuare neadecvata ideea de a marca accesele in centrul comercial prin turnuri de poarta medievale, fara alte informatii si date istorice care sa ateste prezenta in aceasta forma a unor bastioane, puncte de aparare, etc (asa cum se face in mod normal o documentatie de fundamentare, care sa stea la baza unei idei de restaurare - re-editare - reconstructie etc).

In rest, arhitectura clasica comerciala de la noi, alaturari de sute de materiale, care mai de care mai variate, mai nepotrivit armonizate sau puse in opera. In sinteza: un semi-kitch total ! Asadar:

Elemente de mobilier urban, contopite cu elemente de vegetatie:

Magazine cu vitrine, cu luminte si cu produse de expozat:

Cafenele in globuri de sticla, frumos izolate si delimitate:

Jocuri de apa, de data asta lipsind elementul "culoare":

Corpuri de iluminat de diferite tipuri, forme si culori:

Structuri metalice si luminatoare (solutia clasica de altfel pentru luminarea naturala a unor spatii de suprafata celor comerciale):

La plaja sau la oras: Sulina (IV) - gastronomia si oamenii

2008-07-14T19:59:00.008+03:00

Sulina - oras port la Dunare si mare: asta inseamna peste, peste si iarasi peste ......... adica in meniul de restaurant gasim foarte variate si felurite bucate din peste, imposibil de reamintit toate felurile de delicatese intalnite, dar in medie cam aceasta ar fi gama: somn, crap, stiuca, scrumbie, sprot, hamsie ......... si cam asa aratau fara a avea alte denumiri atasate:

Oamenii .......... la prima impresie foarte modesti si saritori, majoritatea varstnici, pentru ca tineretul migreaza spre orase mai mari si mai instarite, cu locuri de munca mai bune, etc ............ motiv pentru care si multe case sunt in paragina si lasate la voia intamplarii ! Numai batranii mai au grija de ceea ce a fost odinioara caminul lor familial, plin de viata, copii si animalele casei !

Aici nu exista decat un microbuz care merge de la piata si pana la plaja (vara), pentru distante atat de scurte nu exista taxi, ci mijlocul cel mai uzual pt. a cara bagajele este carutul "stapanul tuturor timpurilor", care nu se strica niciodata !

De asemenea, avand in vedere ca vara localnicii castiga mai mult din inchiriat camere si barci, autohtonii stau si asteapta si pandesc clientii "fraieri" sau nu ! :) Un fel de "dolce far' niente" pentru ei !

La plaja sau la oras: Sulina (III) - detalii picante

2008-07-13T21:38:00.024+03:00

Arhitectura orasului Sulina nu este bogata defel in decoratii si detalii ! Majoritatea cladirilor sunt destul de saracacioase, mai ales cele ale caror fatade afiseaza ritmul neobosit al scandurilor de lemn, astfel incat putinele decoratii si grija pentru detaliile casei revin de cele mai multe ori golurilor de ferestre si ancadramentelor acestora !

Ancadrament de fereastra la casa din zidarie tencuita:

In cazul fatadelor tencuite, decoratia realizata in sabloane este mai sofisticata si bogata in acelasi timp ca forme si varietate, prezentand avantajul de a putea fi repetata identic de nenumarate ori.

Un model deosebit de inventiv si interesant, o grupare de trei ferestre a caror dispozitie si repetitie, alaturi de fundalul fatadei placate cu lemn, creeaza o compozitie chiar foarte bizara:

In acest caz, se poate vedea cum ferestrele originale au fost modificate intr-o asemenea masura, incat actualmente, nu numai ca au dimensiuni si alcatuiri diferite de la un ochi la celalalt, dar pozitia tamplariei in cadrul golului a suferit modificari functie de tipul standard gasit in comert, ajungandu-se la doua foi de geam alaturate, apartinand aceluiasi gol de fereastra, dar de dimensiuni diferite !

Tipurile de ferestre cele mai des intalnite la mai toate casele din Sulina se bazeaza pe cromatica - diferenta de culoare intre tamplarie si restul fatadei, incercandu-se rareori o modelare a tocului, dand nastere la forme sculpturale geometrice simple; exemplele cele mai elocvente sunt ilustrate in continuare:

Un element arhitectural, o bogata contributie artistica la estetica fatadei o constituie balcoanele din fier forjat, de diferite forme, dimensiuni si motive utilizate. Din motive constructive, sunt intalnite, evident, numai la casele cu structura din zidarie, perturband ritmul golurilor de pe fatada, dar aducand un plus decorativ de calitate:

Exemplul de mai sus ilustreaza de fapt contributia estetica a unui simplu balcon parasit si neutilizat pe fatada unei case, motivele florale si repetitia acestora exercitandu-si chiar si in stare de paragina functia decorativa.

Ca dovada a efectului creat de cromatica si intensitatea culorilor in arhitectura oraselului, exemplul unei simple porti este suficient de elocvent:

La aceasta poarta, prin inserarea in frontul continuu al gardului, alaturarea de materiale si culori diferite, si in mod comic, utilizarea unor dimensiuni diferite de scanduri functie de posibilitati, da o nota de personalitate chiar si unei simple intrari intr-o curte oarecare.

Si, in final, cateva detalii cotidiene, unele dintre ele incadrate sau nu armonios in context:

O afacere pe masura posibilitatilor si, de ce nu, adaptabila la orice cere clientul

La scara orasului sunt si placutele indicatoare, punctand succint principalele si putinele puncte de interes din zona

Fara a fi un element foarte vesel, dricul aflat in curtea cimitirului este decupat din vremurile de altadata prin aspect, cromatica si eleganta in acelasi timp.

La plaja sau la oras: Sulina (II) - bisericile

2008-07-13T21:37:00.033+03:00

Credintele religioase se manifestau la Sulina in cadrul a 4 biserici ortodoxe (dintre care 2 romanesti, una ruseasca si una armeana), un templu evreiesc, o biserica anglicana, o biserica catolica, una protestanta si 2 moschei.

Traditia sustine ca Sfantul Nicolae, in timpul unei calatorii pe mare, a fost surprins de o furtuna teribila. Rugaciunile sfantului au oprit pe neasteptate furtuna, iar de atunci Sfantul Nicolae a devenit patronul marinarilor si al calatorilor. In mod firesc, in Sulina, oras aflat la gurile Dunarii si pe tarmul Marii Negre, a predominat meseria de marinar, asa ca mai multe biserici il au ca patron spiritual pe Sfantul Nicolae. In oraselul de pe malul Pontului Euxin exista mai multe biserici cu acelasi nume, iar localnicii le-au mai denumit dupa amplasare. Si cum in Sulina nu toate strazile au nume, ci si numere, asemanator modelului american, exista Biserica Sf. Nicolae de pe strada numarul 1 si Biserica Sf. Nicolae de pe strada numarul 2, adica Nicolae 1 si Nicolae 2.

Biserica Greceasca Sf. Nicolae: este amplasata pe una din strazile perpendiculare pe canalul Sulina, intre strada a II-a si strada a III-a, avand hramul Sf. Nicolae de vara (praznic la 9 mai - cand se cinsteste aducerea moastelor Sf. Nicolae de la Mira Lichiei la Bari). Se pare ca grecii au ales ca hramul bisericii sa fie Sf. Nicolae de vara pentru a se diferi de biserica romaneasca Sfantu Nicolae, ce fusese construita inaintea celei grecesti. Conform procesului verbal de formare, biserica a fost intemeiata la 14 octombrie 1866, pe placa de pe frontispiciu fiind trecut insa anul 1867.

Biserica a fost construita din caramida, zidul avand grosimea de 1 m, in plan fiind de forma dreptunghiulara (20x12 m), impartita in trei nave: o nava principala de 6 m latime si doua nave secundare de 3 m latime. Cele trei nave ce o compun, sunt despartite de 8 coloane puternice de zidarie, cu diametrul de 0,8 m fiecare (cate patru pe fiecare parte). Navele laterale au tavanul drept, iar nava centrala are trei cupole semicirculare, plasate intre coloane.

Ca arhitectura exterioara, biserica utilizeaza elemente de vocabular clasic: in fatada de vest prezinta un pridvor din lemn si acoperisul in doua ape, acoperit cu tabla. Pridvorul are geamuri de jur imprejur facand interiorul foarte luminos, iar ca pardoseala sunt folosite cuburi de marmura alba. Peretele din fata bisericii la nivelul pridvorului are doua ferestre, cate una de-o parte si de alta a pridvorului, iar ferestrele sunt inconjurate de jur imprejur de cate un brau, avand deasupra un fronton. Deasupra acoperisului pridvorului se afla o fereastra semirotunda cu grilaj, la nivelul careia se afla un frumos antablament format din trei siruri asezate pe orizontala; deasupra acestui antablament urmeaza timpanul de la intrare, bordat de doua sarpante, ce au in centru doua nise in plan vertical si doua nise ce incadreaza nisele principale.

Detaliile de ancadramente ilustreaza acelasi vocabular clasic, atat la goluri de usa, cat si la goluri de ferestre, aflate pe fatada laterala de nord, unde, din pacate, apar si pete de umiditate netratate ca atare !

Catedrala Sf. Nicolae: anul 1882 reprezinta pentru Sulina anul in care necesitatea unei noi biserici ortodoxe devine constientizata. Viata religioasa de la gurile Dunarii capata o alta dimensiune odata cu sosirea preotului V. Gheorghiu, care transforma nevoia realizarii acestei constructii din stare latenta in concret. Astfel, incepe in 1908 colecta baneasca pentru biserica, iar in 1910, in prezenta familiei regale se pune piatra de temelie la Catedrala Deltei.

Lucrarile de edificare a noii catedrale incep sub conducerea arh. Mihaescu in primavara anului 1911 si dureaza pana in 1933, cand se termina constructia la rosu, reusindu-se acoperirea ei cu tabla de cupru de la Londra. Edificiul este zidit din caramida, cu monumentalitatea si in spiritul bisericii ortodoxe: in forma de cruce, avand 3 cupole, una pe naos, deschisa si doua pe pronos, inchise.

Evenimentele neprielnice de la inceputul secolului secatuiesc insa material populatia din Sulina, cat si visteria tarii, lucrarile fiind abandonate. Abia in 1932, cand regele Carol al II-lea viziteaza Sulina si admira biserica inaintasului sau, da dispozitie de a se repartiza din bugetul statului suma necesara terminarii lucrarilor. Astfel, se reface exteriorul impodobindu-se cu ornamente florale din similipiatra patinata, cu friza de medalioane pictate in mozaic, cu un brau impletit, sculptat in piatra, reprezentand unirea celor 3 Principate, iar interiorul se pregateste pentru pictura.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, turla mare a bisericii este luata de navele rusesti care patrulau pe mare, drept tinta pentru reglarea tirului si biserica sufera, ca si intreg orasul, importante stricaciuni. Vremurile grele instaurate in perioada imediat urmatoare, fac ca biserica sa fie lasata in paragina si transformata in depozit de materiale si abia din anul 1969, s-a trecut la repararea catedralei, refacandu-se acoperisul si ornamentele din exterior, consolidandu-se interiorul, stalpii de sustinere si arcadele. Lucrarile din nou abandonate, vor fi reluate in 1975, cand se trece la executarea reparatiilor interioare si pictura murala in tehnica fresco. Lucrarile finale sunt terminate abia in 1982, sfintindu-se biserica si redandu-i-se statutul de Catedrala a Deltei.

Biserica Sf. Nicolae: situata in imediata vecinatate a bisericii grecesti, pe strada a II-a, si datand din anul 1868, infatiseaza o arhitectura exterioara diferita de "vecina" sa, desi vocabularul clasic este prezent si in fatadele sale. Biserica de rit vechi a fost construita din zidarie de caramida si turlele din lemn si se impune prin dominanta acestora care atrag atentia din departare.

Detaliile de arhitectura denota o armonizare subtila a unor elemente ce provin si sunt de influente diferite, de la elementele clasice ce impodobesc corpul ce formeaza baza turlei, la corpul propriu-zis de lemn al acesteia si pana la acoperirea cu "bulb" sau "ceapa ruseasca".

Biserica catolica Sf. Nicolae: este situata pe una din stradutele perpendiculare pe canalul Sulina, fiind in prezent aproape napadita de vegetatie si chiar ingropata de aceasta. Prin arhitectura sa denota prezenta in orasul Sulina a mai multor tipuri de etnii si respectiv religii.

Fatada bisericii face aluzie la acele mici bisericute de sat, ce se regasesc in mai toate zonele cu populatie de religie catolica. Clopotnita micuta, care se profileaza pe cer, si decoratia redusa, sunt elemente care dau acestui edificiu o imagine austera, sobra si impunatoare in acelasi timp.

Ceea ce este de remarcat, din pacate, este modul in care aceste monumente se proiecteaza pe un fundal lipsit cu desavarsire de orice continut sau referinta istorica, si anume niste blocuri din elemente prefabricate, de-a dreptul ridicole, care au fost construite in Sulina intr-un moment regretabil.

Biserica de cimitir: impresioneaza prin simplitate si cromatica fatadei, fiind realizata din lemn. Arhitectura exterioara foloseste un vocabular cat se poate de redus de elemente clasice, asemanatoare celor ce se regasesc pe fatadele caselor coloniale din oras, fiind transferate si adaptate aici, dupa posibilitati, unei alte situatii contextuale.

Rezultatul este o bisericuta cat se poate de incantatoare, situata in afara orasului, in drumul spre plaja, din pacate lasata intr-un avansat stadiu de degradare.

La plaja sau la oras: Sulina (I) - orasul si arhitectura cladirilor

2008-07-13T21:30:00.040+03:00

Apropiindu-ne de gura bratului Sulina, aproape de varsarea sa in Marea Neagra, descoperim un oras situat chiar in Delta Dunarii, pe ambele maluri ale Canalului Sulina, la o distanta de aproximativ 1 km de mare: orasul si portul Sulina. Orasul nu este legat direct de reteaua de drumuri din Romania si poate fi atins numai pe calea apei - pe Dunare sau pe mare, fiind in acelasi timp orasul situat la cea mai mica altitudine medie din tara: numai 3,5 - 4 m deasupra nivelului marii, fiind cel mai estic punct al tarii si aflandu-se, evident, sub influenta climatica a marii.

Se spune ca Sulina ar exista de prin secolele VI – VII i. Ch, odata cu aparitia primelor colonii pe malul Pontului Euxin (circa 2700 de ani vechime), iar aproape 1000 de ani mai tarziu aici se afla granita dunareana a Imperiului Roman. Documentele ne prezinta insa orasul incepand cu perioada bizantina: este pomenit orasul cu numele de Solina, fiind intalnit mai apoi in mai multe portulane si harti italiene din secolele 14-15. Informatii despre viata localitatii incep sa apara din secolul 18, cand turcii incep sa aleaga drumul apei pana la Constantinopol, trecand pe bratul Sulina - singurul navigabil la acea vreme; astfel, s-a facut o donatie pentru construirea unui far in 1745, bratul Sulina fiind o cale dificila de urmat, ..... mai ales in intunericul noptilor cand se scufundau cele mai bune vase incarcate, ceea ce provoaca lipsuri in aprovizionarea unor orase, indeosebi a resedintei maretului sultanat.

Cu timpul, gurile Dunarii se maresc si orasul decade, astfel incat prin 1853 nu numara mai mult de 1000 de locuitori (ionieni, greci, maltezi) si cateva baraci din lemn sau colibe din trestie pe plaja, ce serveau ca adapost acestor aventurieri, a caror ocupatie consta in a-i prada pe nefericitii capitani de vase, nevoiti sa faca fata la obstacolele pe care le aveau de intampinat in acel punct si sa recurga la serviciile lor; astfel, talharia era organizata si practicata nepedepsit. Totusi, tendinta marilor tari industriale ale Occidentului de a acapara acest punct strategic al navigatiei, devine tot mai pronuntata (Austria, Franta, Germania si Anglia).

Mergand pe canalul Sulina, orasul ce se vede pare nesfarsit, fiindca intinderea lui, de aproximativ 3 km este numai in sensul lungimii, iar latimea maxima este de 500 m, acest fapt se datoreaza mlastinilor si terenurilor inundabile care opresc astfel dezvoltarea sa si in latime. Orasul, de tip liniar, are o trama stradala perfect ordonata: 6 strazi paralele cu Dunarea, cu strazile transversale aproape perpendiculare pe cele longitudinale, reteaua stradala insumand aproximativ 30 km.

Arhitectura cladirilor din Sulina nu este foarte variata, predominand doua tipuri de case vechi: cele din zidarie de caramida - ale caror fatade sunt uneori bogat decorate, si cele din lemn - simple si saracacioase, ale caror fatade sunt aproape identice, daca nu ar exista cromatica cat mai variata care le este asternuta ca strat protector de vopsea. Binenteles, nu putem uita blocurile comuniste, care si-au facut aparitia in mod brutal pe cateva din putinele strazi din Sulina, dar arhitectura lor lasa mult prea mult de dorit si ca urmare este imposibil de comentat.

Casele cu structura din zidarie de caramida au fost pesemne ridicate de catre persoanele mai instarite, caramida fiind prin definitia sa nescrisa un material durabil care reprezinta siguranta, trainicie, sigur ramane si pentru nepotii nepotilor.

La fel de sigur este insa ca aceasta trainicie este relativa, dar exista totusi in notiunea pe care o aveau oamenii la momentul respectiv despre arhitectura durabila. In ziua de astazi, dupa cateva razboaie, cataclisme naturale si alti factori neprevazuti, chiar si o casa de caramida are de suferit mari distrugeri, iar lipsa consolidarii si a restaurarii sale poate duce in timp la colapsul sau total.

Casele din caramida sunt oarecum unitare intr-un anumit fel de-a spune, adica sunt ridicate de oameni ce fac parte dintr-o anumita categorie sociala, si care doresc, fara doar si poate, ca acest lucru sa nu fie vizibil numai prin rezistenta si dainuirea in timp a cladirii, ci si prin fatadele care capata un caracter de reprezentare deosebit, accentuat mai mult sau mai putin de decoratii in jurul ferestrelor, balcoane laborioase cu motive vegetale, cornise minutios realizate cu tot felul de motive decorative, etc.

De remarcat este importanta pe care a avut-o strada I de langa malul canalului, pesemne cea mai reprezentativa pentru oras, in imediata vecinatate a portului si care reuseste astfel sa fie dominata numai de cladiri trainice, cu unul sau chiar cu doua niveluri functie de complexitate.

Aceasta strada devine cheiul de promenada al orasului Sulina, fatada orasului care se vede prima cand vii pe calea apei, reprezinta primul impact asupra vizitatorului si atunci trebuie sa impresioneze si sa fie durabila .......... prin case bune, ale oamenilor de prim rang din oras - principalii comercianti si proprietari de nave, etc. Astfel, majoritatea caselor din zidarie se grupeaza in imediata vecinatate a acestei strazi, dominand precum am spus in primul rand cheiul, apoi penetreaza firav cele cateva strazi perpendiculare, ajungand si pe strada a 2-a. Pe masura ce ne indepartam de zona "centrala" sau artera de interes a orasului, fondul construit se schimba treptat, casele de lemn luand in totalitate locul celor de caramida.

Casele cu structura din lemn se afla practic la polul opus caselor din caramida, fiind realizate dintr-un material putin durabil, mai ales datorita expunerii sale la incindiile inevitabile, si cu o rezistenta mai mica. Fiind un material mai ieftin si mai la indemana, lemnul este accesibil si oamenilor mai nevoiasi, astfel incat fiecare isi putea ridica pana la urma un mic adapost, cu truda mainilor sale si din materiale locale.

Majoritatea acestor case sunt acoperite cu stuf, invelitoare care necesita sa fie schimbata la un interval destul de mic in timp, dar care fiind la indemana localnicilor, este preferat pentru casele care mai devreme sau mai tarziu tot urmau sa fie avariate, reparate, etc.

Singura nota realmente arhitecturala a locuintelor modeste este data de cromatica fatadelor, barnele lungi din lemn creand un ritm neobosit pe fatadele viu colorate.

Golurile de ferestre si streasina mai prezinta posibilitatea realizarii unor incrustatii de modele geometrice si vegetale, care imbogatesc, contribuie si inveselesc arhitectura locala.

Dintre cladirile cele mai importante din oras, in afara de biserici, reprezentative sunt farurile, unul in oras, altul in lungul canalului:

........... iar pe partea opusa strazii I, adica pe malul celalalt al canalului Sulina, mai pot fi inca vazute Docurile vechi:

Farul Comisiei Europene a Dunarii de Jos a fost construit dupa infiintarea Comisiei Europene a Dunarii, prin "Actul public privind navigatia la Dunare". Planurile si constructia acestui obiectiv, au fost realizate de catre inginerii englezi Ch. Hartley si M. Engelhardt, care au participat si la realizarea planurilor de construire a canalului navigabil, precum si cele de intretinere permanenta a bratului Sulina. Constructia farului este realizata in doua etape si finalizata in anul 1870, fiind proprietatea Comisiei Europene a Dunarii. Dupa desfiintarea Comisiei, ansamblul farului este transferat Administratiei Fluviale a Dunarii de Jos din Galati, ulterior intrand in patrimoniul Muzeului "DELTA DUNARII" din Tulcea, iar in 1991 este preluat de catre Ministerul Culturii.

Sistemul de mai jos ilustreaza modul si organizarea complexa de oglinzi care facea posibila luminarea si vizibilitatea farului de la o distanta suficient de mare !

Palatul fostei Comisiuni Europene a Dunarii este o cladire in forma de "U", cu parter si etaj si a functionat ca sediu al Comisiunii Europene a Dunarii pana in anul 1921. Constructia imobilulului a fost terminata in 1868, dar, din pacate, imobilul a fost grav afectat de bombardamentele din primul razboi mondial, fiind incendiat si ramanand in picioare doar peretii din caramida. Intre anii 1941-44, aici a functionat Comandamentul Militar German. Cladirea a suferit in timp, recompartimentari interioare nesemnificative, iar imaginile vechi sugereaza prezenta unor acrotere la extremitatile frontonului principal, disparute de mult timp. Arhitectura cladirii, care are anvergura unei universitati, se incadreaza in stilul neoclasic, cu o compozitie simetrica in plan si spatiu.

Informatiile de mai sus au fost preluate de pe site-ul orasului Sulina si de pe Wikipedia

Schitul Ceahlau - Saptamana Luminata 2008

2008-05-15T15:47:00.018+03:00

In Saptamana Luminata Dumnezeu chiar m-a luminat si mi-a facut cel mai frumos dar ! Am petrecut o saptamana de vis la Schitul Ceahlau, cu scurte sau lungi ture prin imprejurimi ............... cat despre schit si despre monahi, mi-e teama ca nu se poate spune in cuvinte, dar voi lasa ca macar natura, arhitectura si locul in sine sa graiasca !

Se spune ca Ceahlaul este un munte simbol al poporului si spiritualitatii romanesti, dezvaluindu-se ca un munte sfant celor insetati de viata curata si de desavarsirea cea izvorata din Dumnezeu. De secole, rugatori, pustnici, calugari si calugarite s-au nevoit duhovniceste neintrerupt pe inaltimile si pesterile muntilor, iar legendele povestesc ca Ceahlaul a fost un loc de rugaciune inca din timpurile stravechi ale geto-dacilor. Istoria ne spune cu certitudine ca Ceahlaul este muntele unde de secole pustnicii si simpli calugari au dus o viata duhovniceasca, pe culmile muntelui sau la poalele acestuia, existand de-a lungul timpului sihastrii ale caror urme timpul le-a intors in tarana, dar a caror amintire nu a putut fi stearsa niciodata din memoria crestinilor.

Din dorinta de a reda prezentului legatura cu trecutul muntelui Ceahlau, s-a ctitorit o manastire pe acest munte, iar locul ales pentru aceasta indrazneata lucrare se afla pe culmea ce leaga varful Toaca de varful Ocolasul Mare, la o altitudine de 1850 m. Astfel, lucrarile la biserica manastirii au inceput in primavara anului 1992, primele materiale de constructie fiind carate si transportate de catre credinciosii din satele Ceahlau si Bistricioara, de maicile de la manastirea Durau, de studenti membrii ai ASCOR si de catre pelerini.

Biserica in intregime de lemn are catapeteasma si mobilierul sculptate, iar manastirea in sine mai are in subordine doua schituri: Sf. Antonie - Stanile si Sf. Ilie - Cerebuc. Din anul 2004, s-au desfasurat lucrarile de constructie ale casei Panaghia, care astazi gazduieste adesea pelerini si oameni cu credinta.

Schitul este astfel o marturie a credintei vii care zideste biserici in suflete, dar si pe inaltimile muntilor, spre mantuirea oamenilor si transfigurarea lumii.

Au existat multe polemici despre constructia acestui schit intr-o zona de Parc National ............... exista argumente pro si contra suficiente, dar cert este ca, pentru orice om cu credinta, orice loc de rugaciune, care isi deschide bratele spre a ne primi pe noi pacatosii, este un loc binevenit, indiferent ca este rezervatie naturala, parc national sau o simpla strada intr-un oras ! Daca Hristos primeste pe toti cei ce vin la el, atunci noi de ce sa nu-l primim pe Dumnezeu intr-un Parc National, doar inainte de aceasta rezervatie a fost natura pura si neprihanita, asa cum a facut-o Creatorul sau. Parerea mea !

Si cum pe la toate manastirile intalnim pisici, iata una din ele:

Doamne ajuta !

PS: Mai multe informatii despre schit se pot gasi in pliantul schitului, de unde de altfel am selectat si informatia mai sus prezentata!

Manastirea Tarcau - noaptea de inviere 2008

2008-05-14T21:14:00.020+03:00

Initial avusesem planul sa urcam la Schitul Ceahlau in noaptea de Inviere, dar cum nu aveam timp si am fi ajuns si foarte obositi a fost sa fie Manastirea Tarcau. Manastirea se afla pe valea Tarcaului, la mai mult de 15 kilometri de confluenta acestui rau cu Bistrita si foarte aproape de Piatra-Neamt (intre localitatile Brates si Ardeluta).

Manastirea a fost ridicata pe un mic platou ce se naste in mijlocul padurii, o adevarata oaza duhovniceasca in sanul naturii, nefiind o manastire de "ultima ora" si nici modernizata defel. Aici ai surpriza de a gasi inca la ferestre tamplarie cu cercevele din lemn si geam simplu tras, prin care se aude si cotcodacitul gainii de afara. Dar poate ca asta este si farmecul si esenta unor lucruri nescrise si imposibil de definit ! Conteaza mai putin noutatea si are un impact pozitiv traditia milenara, comuniunea omului cu natura, si de ce nu, si cu vacile care pasc iarba si gainile ce se zburatacesc confuze prin curtea manastirii, nestiind ca vor sfarsi oricum tot in tigaie (asa cum ne vorbea un tanar calugar despre gaina ce tocmai intrase nevinovata intr-o chilie pentru oaspeti).

Se stie ca biserica ar fi fost construita inca din vremea imparatului Rusiei Nicolae Pavlovici. In timp, schitul a fost inzestrat cu loturi de padure, fanete si mori pe Tarcau, suficiente surse de venit pentru cei aproximativ 20 de calugari care vietuiau aici. Dar ulterior, numarul calugarilor s-a mai redus in perioada comunista si, abia in anul 1990, schitul a obtinut statut de manastire.

Biserica cu hramul "Duminica Tuturor Sfintilor" este construita din lemn de frasin, avand planul in forma de cruce, extremitatile de la apus si rasarit rotunjite, iar absidele laterale fiind bine pronuntate, de forma pentagonala. Acoperisul bisericii este in doua pante, iar turnul-clopotnita este construit separat din barne de lemn pe doua niveluri si un acoperis bulbat (nespecific bisericilor de tip moldovenesc, ci mai degraba celor rusesti - asa-zise cu "ceapa ruseasca").

Intrarea in biserica se face pe sud printr-un pridvor inchis, adaugat ulterior, iar in interior o arcada din barne separa pronaosul de naos. Cele doua parti interioare sunt acoperite de bolti caracteristice, rezultate din imbinarea unor barne a caror lungime se reduce succesiv. Astfel, bolta naosului se desfasoara pe axul longitudinal, avand la partea superioara o suprafata hexagonala spre care converg fasiile curbe din care este alcatuita. Despartind naosul de altar, catapeteasma bisericii are cinci randuri de icoane si este executata pe scanduri late de tei, fixate pe un schelet de barne.

Secolul trecut au fost construite si doua case monahale, carora li s-au adaugat in ultimii ani si alte constructii, care tind a inchide incinta manastirii pe laturile sale, cu aluzie spre acea conceptie impamantenita, desi fara a mai avea o justificare d.p.d.v. defensiv in zilele de astazi: incinta manastireasca.

In Duminica Mare, spre dimineata la ora 6.00 a.m., dupa o lunga noapte de Inviere si praznic dupa aceaa, atmosfera se linisteste pentru cateva ore, pentru a reinvia a doua zi la programul incarcat, dar neobositor de slujbe zilnice.

Hristos a inviat !

PS: Informatiile de natura tehnica (istoric, descriere arhitecturala) au fost preluate si adaptate de pe situl crestin-ortodox.

La Muzeul Satului de Florii - postul mare 2008

2008-04-22T16:40:00.014+03:00

Duminica la Muzeul Satului este Targ de Florii !

La intrare: aglomeratie foarte mare ...................... reusesc sa inaintez, cand ajung la paznic cica nu am voie cu bicla' in muzeu ................. ok, o parchez pe undeva prin zona intrarii si incerc sa merg prin multimea de oameni .................. o gasesc cu greu pe Crisa si incepe vanatoarea de poze la obiectele expuse de tarani, ca de facut poze la case nici nu se pune problema cu marea de oameni care este.

Asadar am vazut tot felul si tot felul de obiecte, precum:

Ii, ii, ii, ii, ii, ii, ii, ii, ii, ii, ii, ii, ii, ii, ii, ii, ii, ii, ii, ii, ii:

Covoare, covoare, covoare, covoare, covoare, covoare:

Paie, paie, paie, paie, paie, paie, paie, paie, paie, paie, paie:

Fusuri, fusuri, fusuri, fusuri, fusuri, fusuri, fusuri:

Farfurii, farfurii, farfurii, farfurii, farfurii, farfurii, farfurii:

Ulcele, ulcele, ulcele, ulcele, ulcele, ulcele, ulcele, ulcele:

Papusi, papusi, papusi, papusi, papusi, papusi, papusi:

Cd-uri, cd-uri, cd-uri, cd-uri, cd-uri, cd-uri, cd-uri, cd-uri:

Cam atata, ca in rest chiar era mult prea aglomerat !

La brat prin Cetatea Carolina - Alba-Iulia (IV) - cladirile reprezentative

2008-04-22T16:35:00.022+03:00

Cetatea de la Alba-Iulia este de fapt foarte micuta .... evident, ca pentru vremea la care a fost conceputa ! Poate fi batuta la pas in mai putin de cateva ore, dar pt. cunoscatori fiecare noua cladire suscita un interes deosebit. Majoritatea cladiri monumentale, muzee, universitatea, biblioteca, dar gasim totusi si cateva stradute cu case efectiv ale locuitorilor din cetate !

Muzeul National al Unirii: este adapostit in Cladirea Babilon, care prin plastica fatadelor reprezinta un graitor monument de arhitectura romantica. Desi, la origine, cladirea a avut destinatie militara, in prezent, cele 2 etaje si peste 100 de incaperi adapostesc expozitia de baza, depozitele, biblioteca si laboratoarele de restaurare.

Palatul arhiepiscopiei romano-catolice: in imediata vecinatate a catedralei omonime, a fost construit intre secolele al XVII-lea si al XIX-lea, suferind insa numeroase modificari in timp. Cladirea imbina armonios elemente ale stilului renascentist tarziu cu cele baroce, observate prin sobrietatea constructiilor.

Imaginea ce urmeaza este expresia "vie" - pusa in opera a unei solutii de restaurare des intalnite si la fel de des dezbatuta: suprapunerea perioadelor de constructie, respectiv stilistice !

In aceasta situatie, golul vechi intersecteaza actualul gol, iar punerea in valoare, prin marcarea diferentiata a acestei suprafete, scoate in evidenta o situatie clasica: dintr-o fosta constructie nu a mai ramas decat zidaria veche si cateva goluri, care, paradoxal, reusesc sa convietuiasca cu elemente asemanatoare in noua fatada, aducand o bucatica din istoria din trecut in istoria prezenta!

Palatul princiar: in acest edificiu si-a avut resedinta Mihai Viteazul in timpul uniri politice a Tarilor Romane, cladirea, din pacate, fiind distrusa in urma invaziilor turco-tatare. In cronicile straine palatul aparea ca un edificiu foarte luxos, impodobit cu fresce, scari de marmura, cladirile fiind grupate în jurul a doua curti patrate. Din anul 1700, cladirea a fost transformata in cazarma, iar interiorul a fost modificat substantial.

Piateta ce se contureaza in fata palatului si in imediata vecinatate a catedralei romano-catolice face legatura cu celebrul traseu al portilor, de la poarta IV spre poarta III si respectiv I, cat si cu zona aferenta palatului arhiepiscopal si salii Unirii.

Biblioteca Bathyaneum: fosta biserica a trinitarienilor, ridicata in stil baroc, a fost modificata in interior in anul 1780, in vederea destinatiei actuale, aceea de biblioteca, operatiune efectuata de catre episcopul Ignatiu Bathyani. Biblioteca actuala este cunoscuta in întreaga lume pentru colectiile sale de mare valoare, reprezentand manuscrise, incunabule si tiparituri rare.

O solutie de restaurare care merita notata in poza anterioara, aceasta tipica decapare a zidariei in zona de soclu, suprafata care este lasata chiar aparenta pentru a permite repiratia si uscarea, eliminandu-se astfel pe cat posibil umiditatea provenita din capilaritate in conditii optime !

O rezolvare adoptata in sistematizarea verticala a curtii interioare este preluarea si eliminarea apelor pluviale, in cazul acesta prin intermediul unui dren, care preia apele abundente pesemne din precipitatii si le evacueaza in mod corect in sistemul urban dotat cu rigole, etc.

Palatul Apor: aflat in apropierea Bibliotecii Bathyaneum, palatul a apartinut contelui Apor, si a fost ridicat in a doua jumatate a secolului al XVII-lea. La inceputul secolului al XVIII-lea, cladirii i-au fost aduse adaugiri si excelente portaluri interioare decorate in stil baroc.

O curte foarte vasta permite punerea in valoare a palatului, care se poate compara in aceasta situatie, de ce nu, cu marile palate baroce din tari straine.

Bogatia si varietatea tipurilor de ancadramente, atat la intrarea principala, cat si la ferestrele de capat si de camp, dau o nota aparte fatadelor palatului, care in ciuda bogatiei decorative nu par incarcate si ingerunate de aceasta.

La brat prin Cetatea Carolina - Alba-Iulia (III) - portile de acces in cetate

2008-04-22T16:12:00.012+03:00

Un aspect care impresioneaza mult la cetatea de la Alba-Iulia sunt portile vechi de acces in cetate, adevarate monumente, de o amploare uneori de neconceput pt. omul modern de astazi. Bogat decorate, dar si minutios gandite d.p.d.v. militar, portile sunt acel element de tranzitie intre viata din interiorul cetatii si vastul camp de lupta din exterior. Daca asa stateau lucrurile pe vremea aceea, acuma insa in exteriorul cetatii se intind vaste blocuri comuniste si bulevarde bogat placate de imobile colective ! Cam asta ar fi zona de protectie a cetatii (d.p.d.v. al Legii 422 cu privire la Monumentele Istorice).

Chiar daca intitial au fost in numar de sase, trei spre oras si alte trei spre câmpul de instructie din vest, s-au mai pastrat pana in zilele noastre doar trei porti in forma initiala: poarta I, III si IV, iar din poarta II se mai pastreaza doar stalpii laterali. Momentan, cele trei porti ramase in picioare sunt insa suficient de graitoare si impresionante, motiv si pentru a da fonduri si a finanta restaurarea lor !

Poarta I: situata la extremitatea estica a ansamblului, poarta a fost construita din piatra cioplita sub forma unui arc de triumf prevazut cu trei deschideri. Deasupra arhitravei, se afla statuile lui Venus si Marte, iar fatadele sunt decorate cu reliefuri inspirate de mitologia antica, reprezentandu-l pe eroul legendar Hercule in lupta cu leul din Nemeea si pe Perseu tinand in mana capul taiat al Meduzei.

Poarta a III-a (momentan in deplin santier de restaurare): este de fapt cea mai importanta si mai impunatoare dintre portile cetatii, poate si datorita faptului ca asigura intrarea in fortareata propriu-zisa. Monumentala poarta principala de intrare in fort poarta un bogat decor figurativ (antropomorf, zoomorf si vegetal), fiind considerata ca reprezentativa pentru sculptura baroca din Transilvania. Poarta este asezata în mijlocul curtinei formate de bastioanele Sf. Eugen si Sf. Capistrano, avand 4 piloni si 8 pilastri care sustin boltile si arcadele celor trei intrari.

Poarta a IV-a: construita de asemenea în stil baroc, se afla în apropierea celor doua catedrale, si este una dintre portile care asigurau iesirea spre platoul romanilor. Cladirea este simpla si probabil adapostea corpul de garda, continand o bolta semicilindrica sustinuta se doi atlanti, precum si basoreliefuri diferite.

Mai multe informatii puteti gasi aici: http://www.apulum.ro/ro/porti.htm

La brat prin Cetatea Carolina - Alba-Iulia (II) - bisericile

2008-04-22T15:57:00.022+03:00

Intr-un mod destul de conciliant, cele doua biserici - ortodoxa si romano-catolica, salasluiesc aici una langa cealalta, oferind atat d.p.d.v. arhitectural, stilistic, volumetric si spatial, cat si spiritual doua conceptii separate de veacuri prin Marea Schisma ! ....................................................................................

Prima pe lista nu poate sa fie decat Catedrala Ortodoxa, in fond si la urma urmei suntem un popor crestin-ortodox de 2000 de ani ! Catedrala ortodoxa sau catedrala Încoronarii este dominata de o arhitectura romantica, ispirata fiind ca volumetrie de biserica domneasca din Targoviste. Edificiul are forma de cruce greaca înscrisa, cu un pridvor deschis, în interior se patrunde printr-un pronaos dreptunghiular, cu trei unitati de boltire în segment de arc de cerc, un naos îngust si altar. Decoratia pictata în fresca este realizata în spiritul iconografiei traditionale de catre Constantin Petrescu. Iconostasul, mobilierul, stranele au fost realizate din lemn de stejar, prezentând aceleasi motive decorative de inspiratie brâncoveneasca. Ansamblul este dominat de un turn-clopotnita, înalt de 58 m, terminat în forma de cupola sprijinita pe coloane. În prezent aici se afla sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia si duminica poti avea norocul sa slujeasca prea Sfiintia sa Arhiepiscopul !

Catedrala romano-catolica, vecina catedralei ortodoxe, a fost ridicata în secolul al XIII-lea, fiind f. reprezentativa pt. monumentele arhitecturii medievale timpurii din Transilvania, îmbinând armonios elementele romanice cu cele gotice. Edificiul a fost conceput ca o basilica cu trei nave, transept cu trei abside semicirculare, turn peste care si doua turnuri pe latura de vest, adaugându-se ulterior doua nave în zona transeptului. Reprezentativa pt. epoca renasterii timpurii din Transilvania este capela "Lazo", aflata pe latura nordica a catedralei, în interiorul acesteia aflandu-se o bolta cu nervuri gotice târzii, având cheia de bolta decorata cu blazoanele unor personalitati transilvanene. În interiorul catedralei se afla diverse sarcofage (Iancu de Hunedoara, fratele sau Johannes Miles, fiul sau Ladislau, regina Isabella si fiul sau Ioan Sigismund).

La brat prin Cetatea Carolina - Alba-Iulia (I) - cetatea si zidurile

2008-04-22T15:31:00.015+03:00

Intorcandu-ma de la Cluj spre casa, m-am hotarat sa ma opresc la Alba sa pot vizita mai bine cetatea - cica cea mai reprezentativa fortificatie bastionara de tip Vauban din tara noastra ! Si acest lucru a fost posibil prin dragul meu prieten Alex, care m-a cazat la ai lui parinti: multumesc Alex si parintilor pe aceasta cale :)

Cetatea bastionara din Alba Iulia a fost ridicata la inceputul secolului al XVIII-lea, planul cetatii fiind întocmit de arhitectul italian Giovanni Morando Visconti. Între secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, cetatea a îndeplinit rolul de centru militar al Transilvaniei si de depozit general pentru armament. Perimetrul zidurilor este de aproximativ 12 kilometri, acestea fiind ridicate cu ajutorul a 20000 de iobagi, iar cetatea este alcatuita din 7 bastioane, configurându-i imaginea stelata caracteristica cetatilor de acest tip.

Zidurile cetatii sunt construite din caramida, piatra de cariera sau din ruinele cetatii romane, ele masurand la baza 3 m, iar la varf 1,20 m, fiind sprijinite de contraforti pentru a neutraliza impingerile pamantului.

In santurile delimitate de zidurile cetatii, primaria orasului a gasit o solutie foarte inventiva, dictata probabil si de lipsa de spatiu necesar amenajarii unor locuri de joaca pentru copii. Desi nu cea mai compatibila functiune, locurile de joaca pastreaza macar curatenia si agrementeaza putin zona dintre ziduri. Amenajate doar in cateva puncte din lungimea zidurilor, reusesc insa sa aduca un prezent trait intr-un spatiu al trecutului, in care masivele de zidarie ce se ridica in jurul tau te fac sa iti aduci aminte de vremurile de alta data ! Sa speram ca vor avea un efect benefic si instructiv pentru copii mici:

Ridicarea cetatii a influentat si modificat si trama stradala, astfel s-au construit cele sase porti, trei spre oras si alte trei spre campul de instructie din vest. Strazile cu case efectiv sunt foarte putine in cetate, dar deosebit de pitoresti si cu deosebite calitati ! Din strazile cetatii Carolina:

Cetatea este practic impartita intr-o zona in care domina edificiile de cult, cat si cele laice, zona de reprezentare ce este dominata de cladiri cu importanta istorica si pentru comunitate, dar se poate remarca, la o scara foarte redusa, este adevarat, si partea rezidentiala, in care casele se inscriu in acel tipic al unitatii prin diversitate: sunt de fapt cladirile palatelor reduse la scara, repectandu-se arhitectura epocii si elementele de detaliu. Desi numai cateva strazi, creeaza un nucleu bine inchegat, care gratie zidurilor de incinta a reusit sa ramana nealterat. Poate ca fortificatia din trecut are in prezent si acest rol, de a pazi arhitectura veche de insertiile noi si moderne, nejustificate uneori intr-un tesut omogen si bine gandit la vremea respectiva.

Mai multe informatii puteti gasi pe: http://www.apulum.ro/ro/cetatea.htm

Iulius Mall - Cluj Napoca - 3 aprilie 2008

2008-04-22T15:25:00.009+03:00

Teoretic doream sa scriu numai despre orase si monumente istorice, conservare si restaurare, adica cel putin asa imi propusesem pe acest blog, dar uite ca am fost cu colegii de la Cluj la Iulius Mall, si cum centrele astea comerciale sunt la moda, am scos val-vartej aparatul foto din geanta ! In fond si la urma urmei este arhitectura si poate peste 200 de ani vom declara acest mall drept monument istoric, de mare valoare culturala si arhitecturala ! Nu se stie niciodata ! :))

Asadar si prin urmare: magazine cu vitrine si cu luminte:

Cafenele cu canapele frumoase si modele tarcate:

Balustrade cu panouri de sticla (detalii de executie):

Jocuri de apa:

Luminite colorate si alte jocuri de apa:

Corpuri de iluminat:

Structuri metalice:

Casa liftului, lift panoramic evident:

Colegele mele cu masti si la cumparaturi:

Brasovul vazut prin ochi de pasare

2008-03-12T10:47:00.019+02:00

Coborand din Poiana Brasov spre Tampa, se ajunge la maretele litere agatate in mod agresiv si amenintator, si fara autorizatie de altfel, deasupra centrului vechi al Brasovului. Asta in cazul in care nu stii ca esti in orasul Brasov, odata ce ai ajuns acolo sus ...... in fine, no comment !

Vedere spre Scheii vechii ai Brasovului de pe celebrul Tampa, da ocazia de a se putea observa orasul !

....... modul in care orasul, pe masura extinderii sale, a ocupat practic tot ce se putea, infiltrandu-se in cele mai indepartate colturi ale reliefului, pana spre si sub munte !

Panorama spre cetatea Brasovului lasa ocazia de a se remarca foarte clar zona de constructii noi din dreapta, iesind in evidenta prin asa numitele "interventii moderne".

O prelegere despre ceea ce inseamna zona de protectie prevazuta intr-un PUZ al centrului vechi este fara doar si poate iminenta, iar importanta sa de asemenea. Tesutul vechi, marcat de stradutele ce serpuiesc practic neregulat si aparent haotic printre case, este brusc taiat, in mod brutal chiar, de strazi lungi si bulevarde, flancate uneori de blocuri comuniste si asa zisa arhitectura contemporana.

Frumoasele si principalele puncte de atractie: piata Sfatului cu primaria veche si Biserica Neagra marcheaza insa zona istorica, bine gandita, inca inchegata si nestricata de mana omului in mod abuziv.

Ca puncte de interes majore, biserica si primaria, prin functiunea ce au adapostit-o si o adapostesc, sunt evidente atat prin volumetrie distincta, cat si prin pozitie in oras.

Relatia intre cei doi poli este practic o juxtapunere prin care piata Sfatului se scurge treptat spre biserica Neagra si invers.

Si ceea uimeste cel mai tare si te face sa iubesti orasele medievale sunt de fapt aceste acoperisuri, ritmul neobosit de curti interioare, marginite de constructiile ce se dezvolta in lungul parcelei si de corpul mai impunator al casei de la strada ! O adevarata filozofie a asezarilor si oraselor sasesti !

Manastirea Sinaia: un popas in istorie

2008-03-12T10:45:00.030+02:00

Manastirea Sinaia dateaza din secolul al XVII-lea si reprezinta identitatea istorica a orasului Sinaia, fiind de altfel prima constructie pe acest teritoriu. Fondatorul manastirii este Spatarul Mihail Cantacuzino, care, facand un pelerinaj la Locurile Sfinte si ajungand si la Muntele Sinai, este atat de impresionat de maretia biblica a locurilor vizitate, incat la reintoarcerea sa zideste manastirea Sinaia, «in amintirea Sinaiei celei mari», inchinand-o Sfintei Fecioare Maria.

Constructia manastirii incepe in 1690 si va dura pana in 1695. Datorita pozitiei sale strategice pe valea Prahovei (ruta comerciala ce lega Bucurestiul de Brasov), manastirea va cunoaste numeroase invazii turcesti sau austriece, scopul amplasarii in acest loc al manastirii fiind unul dublu: trebuia sa fie o fortareata de aparare si de protectie pentru drumul comercial existent de-a lungul vaii (drum care facea legatura intre doua mari orase ale epocii: Bucuresti si Brasov), dar trebuia sa asigure si un adapost numerosilor pustnici existenti in muntii Bucegi.

In timpul razboiului ruso-turc din 1736-39, manastirea a fost parasita din calea cotropitorilor, armata austriaca a trecut muntii si a lasat 400 de soldati la manastire, iar turcii, cu ajutorul iscoadelor au aflat si i-au atacat prin surprindere pe austrieci, dand foc manastirii, gaurindu-i zidurile si tunurile in doua locuri. In perioada anilor 1888-1909, pe latura sudica a incintei a fost adaugata clopotnita (1892), unde este instalat clopotul adus de la Turnul Coltea, din Bucuresti.

Prin grija Regelui Carol I, biserica mare a fost inzestrata cu energie electrica, fiind prima biserica si manastire ortodoxa din Romania care a fost electrificata. Familia regala a locuit în timpul vacantelor la Sinaia, si la manastire o perioadă de 11 ani, incepand cu 1871, iar dupa mutarea lor la castel, cand s-au sărbătorit 200 de ani de la fondarea manastirii, s-au amenajat in spatiile vechii resedinte regale un muzeu religios - primul muzeu religios romanesc.

Biserica veche a manastirii Sinaia: cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este construita in stil brancovenesc caracteristic Tarii Romanesti, dar forma exteriorului bisericii - in cruce latina cu absidele in contur rectangular, este insa putin obisnuita in epoca.

La cele trei spatii tipice bisericilor ortodoxe, pronaos – naos si altar, stilul brancovenesc adaugă adesea un al patrulea spatiu sub forma unei camere deschise sustinuta de coloane – pridvorul, coloanele sculptate in piatra fiind ornate cu motive vegetale.

Turlele bisericii, desi de mici dimensiuni impresioneaza prin volumetrie si simplitatea rezolvarii arhitecturale, cat si originalitatea decoratiei:

Tipurile de ancadramente atat ale golurilor turlelor, cat si aferente spatiilor bisericii creeaza un limbaj arhitectural consacrat, reunind in acelasi obiect de arhitectura diferite rezolvari ale acestora.

In pridvor, portalul de acces in biserica este bogat sculptat in piatra, reprezentand de-o parte si de alta a pisaniei - la stanga pe Moise cu Tablele Legii, si la dreapta pe fratele lui, Aaron, cu toiagul infrunzit.

La mijlocul portalului se gaseste stema familiei fondatoare Cantacuzino, cu vulturul bicefal ce tine in gheare semnele imperiale ale puterii: sceptrul si crucea.

Pictura din pridvor si pronaos este in cea mai mare parte cea originala, realizata de Parvu Mutu Zugravul, pictorul preferat al Cantacuzinilor.

Pictorul a reusit sa transmita cu multa fidelitate mesajul fondatorului, acela al milei crestine, in aproape toate scenele iconografice personajele fiind pictate cu mana intinsa. Intr-un document al epocii, Mihail Cantacuzino chiar consemna: "Iubeste si miluieste pe aproapele tau, cerceteaza pe cel bolnav si sarac si adaposteste in casa ta pe cel oropsit."

In pridvorul bisericii se poate vedea solutia de restaurare ce propune intervalul lasat liber intre perete si pardoseala, umplut cu pietris pentru a favoriza aerisirea straturilor din fundatie.

In incinta veche a manastirii, in santierul de restaurare inca deschis, se poate remarca o bucata de zid decapat, cu tipul de rezolvare al soculului cu doua randuri de polistiren si tencuiala.

Initial, manastirea a fost construita pentru a adaposti 12 calugari, dupa exemplul lui lisus Hristos care a avut 12 apostoli, insa, odata cu trecerea timpului, numarul calugarilor a crescut, fiind necesara construirea unei alte manastiri si a unor noi spatii de locuit. Astfel, noua constructie care poarta astazi numele de Curtea Noua, a fost realizata intre anii 1843-46, datorita eforturilor staretilor Ioasaf si Paisie. Dar curtea interiora dimprejurul primei bisericute impresioneaza si astazi prin intimatatea si atmosfera de pace si liniste duhovniceasca, si poate tocmai prin aceasta a atras la viata monahala, dovedindu-se in timp a fi neincapatoare.

Biserica mare a manastirii Sinaia: a fost construita intr-o prima forma, mai modesta decat cea de astazi, in perioada anilor 1842-46, din fondurile manastirii, prin straduinta calugarilor care locuiau aici. Asezata in incinta noua si inchinata Sfintei Treimi, biserica mare a fost construita din piatra si caramida, dar, deteriorată de mai multe ori, ea a fost partial reconstruita intre anii 1893-1903 sub administratia Eforiei Spitalelor Civile, care patrona averile manastirii. Renovata complet dupa planul arhitectului George Mandrea, se poate remarca o sinteza remarcabila a culturii arhitecturale religioase romanesti: o biserica cu ziduri groase si contraforti puternici, caracteristice manastirilor din Moldova, pe care sunt grefate elementele specifice ale stilului brancovenesc, caracteristice manastirilor din Tara Romaneasca.

In spiritul decoratiei cu o bogata cromatica, turlele bisericii de deasupra naosului si pronaosului, cat si cele ce flancheaza practic fatada de vest sunt de asemeni acoperite de placajele ceramice, creandu-se o unitate arhitectural-decorativa a intregii biserici:

Ancadramentele golurilor apeleaza la limbajul decorativ al pietrei, dar care se inscrie perfect in decoratia dominanta a intregii biserici, bazata pe cromatica bogata a placutelor ceramice:

Un brau de ceramica smaltuita verde, format din trei linii rasucite din loc in loc, inconjoara exteriorul bisericii - simbolul unitatii Sfintei Treimi intr-un singur Dumnezeu, precum si a celor trei principate romanesti: Transilvania, Moldova si Tara Romaneasca, unite intr-o singura tara.

Decoratiile porticului din fata bisericii: coloana, capitel, arhitrava si arcada, atrag atentia atat prin contrast cu cromatica abundenta a decoratiei din exteriorul bisericii, cat si prin bogatia motivelor vegetale intalnite:

Pictura in ulei din interorul bisericii a fost executata pe fond de aur mozaicat, in stil neobizantin, de pictorul danez Aage Exner, iar mobilierul bisericii a fost sculptat in lemn de paltin si stejar de Constantin Babic, ajutat de elevii sai, iar iconostasul, mobilierul naosului, inclusiv tronurile regale, sunt aurite.

Paraclisul Schimbarea la Fata: a fost construit in anul 1695, fiind de fapt o mica biserica, o capela, specifica manastirilor si resedintelor episcopale sau mitropolitane, unde se desfasoara slujbele zilnice, mai ales in anotimpul rece.

Cu toate ca o parte din pictura naosului contine foarte multe asemanari cu pictura lui Parvu Mutu Zugravu aflata in biserica veche, probabil a fost un ucenic de-al lui, care a lucrat sub directa supraveghere a maestrului, ori a fost un pictor localnic sau un calugar talentat in arta picturii bisericesti.

Originalitatea picturii este de neasemuit, mai ales in pronaos, unde este reprezentata Saptamana Patimilor: pe bolta pronaosului este scena Intruparii Mantuitorului din Fecioara Maria - cu o culoare dominant alba, simbolizand puritatea divina a Mantuitorului, pruncul Iisus tinand in mana simbolul globului pamantesc pictat cu culoare neagra - sensul Intruparii lui Hristos a fost de a ridica din pacat neamul omenesc cazut prin neascultarea lui Adam si Eva; de remarcat faptul ca toti cei care–i vor raul Mantuitorului sunt pictati cu culoarea neagra sau dominant inchisa.

Informatiile despre istoricul manastirii Sinaia au fost preluate de pe site-ul oficial al manastirii Sinaia, site-ul primariei Sinaia si http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Sinaia.

Cutreierand Clujul (V) - viata de animal :)

2008-02-21T14:52:00.014+02:00

Ca sa nu se zica ceva, cum ca arhitectii nu ar avea si inima de om, uite ca se mai poate observa si poza si altceva in afara de arhitectura ............ adica:

Catelul asta m-a impresionat, spre exemplu, pentru ca, vazand ca mananc, s-a tinut dupa mine de jos din oras pana sus la belvederea de la hotel Belvedere ! Evident ca nu i-am dat nimica, pentru ca eram lihnita ! :(

Darling pussy-cat ! Statea in geam fix ca un glob intr-un pom de Craciun, drept pentru care a fost imposibil sa nu o imortalizez ! Cred ca ceva de genul asta arata in capul meu motanul celebru din Tom si Jerry ! :))

Dansele erau doar putin nelamurite ce cautam in acea curte interioara si mai ales de ce le aratam mereu un instrument pe care il aveam in mana ! Aparatul foto, noroc ca nu stiau ca le fac poze ! :D

Si ca sa se inteleaga de unde vine expresia : "ca doi porumbei" :)

Ca pe urma e evident de ce asta singur e asa de amarat ! :(

Cutreierand Clujul (IV) - detalii picante ...

2008-02-21T14:38:00.031+02:00

Acuma, totusi, mai atrage atentia ceva la Cluj ..... nu numai orasul in sine ca simplu vizitator, ci mai mult din defect profesional, avand un spirit critic deosebit de dezvoltat ! Asadar, am vazut diverse chestii, care mi-au atras atentia si se pot pune la tabela cu "asa da" sau "asa nu" !

Mai jos, se poate vedea in unele poze situatia actuala a unor subansambluri de arhitectura, de regula tamplarii cu ancadramente, balcoane, etc ............ asta este imaginea lor in momentul de fata, dar ele se degradeaza in timp ....... Este oare corect sa le maltratam asa cum se va vedea si mai jos, in imaginile care sigur sunt cu "Asa nu !" sau se poate intervenii intr-un mod delicat asupra lor si sa le conservam calitatile arhitecturale ?!

Balcoane din fier forjat - noi si vechi:

Copertine din fier forjat acoperite cu sticla:

Porti maiestoase - noi si vechi, din metal sau lemn, dupa posibilitati:

Goluri si ancadramente specifice de gotic:

Alte ancadramente, compozitii total diferite, desi au la baza aceleasi elemente componente:

O bucata din suprafata zidului vechiului oras:

Mai jos niste interventii de toata stima, mai ales ale firelor de instalatii electrice, care sunt lasate aparent, oriunde pe fatada, peste decoratii, peste embleme, peste peste ............ sau urmarind fidel conturul elementelor de arhitectura, intocmai ca beculetele de craciun ! Fara doar si poate, categoria: "Asa NU !"

Si in incheiere, duminica fariseului si a vamesului la Catedrala Ortodoxa din Cluj-Napoca: